Ce spune Nicușor Dan despre pensiile speciale ale magistraților

Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, vineri, declaraţia CSM potrivit căreia săptămâna viitoare vor fi convocate adunările generale ale procurorilor şi judecătorilor pentru a afla punctul lor de vedere în legătură cu avizul pe care CSM trebuie să-l dea pe proiectul de reformă a pensiilor magistraţilor.
AGERPRES - vin, 21 nov. 2025, 12:52
Ce spune Nicușor Dan despre pensiile speciale ale magistraților

Nicuşor Dan a fost întrebat ce părere are despre decizia coaliţiei de guvernare în ce priveşte pensiile magistraţilor, pensie de 70% din ultimul salariu net şi 15 ani perioada de tranziţie, scrie Agerpres.

„Ce vreau să salut este declaraţia de ieri a CSM că va aviza, astfel încât Guvernul să poată să-şi asume răspunderea în timp util. Ăsta este un gest responsabil pe care nu pot decât să-l salut. Mai departe o să vedem cursul acestei…”, a spus Nicuşor Dan.

Şeful statului a fost întrebat, de asemenea, dacă soluţia propusă de coaliţie este aproape de viziunea sa, având în vedere că la începutul negocierilor a propus perioadă de tranziţie de 15 ani şi cuantum al pensiei de 75% din salariu.

„Nu. Deci, încă o dată, multă lume a spus că eu am spus 75. Eu n-am spus niciodată 75. Ce am spus, şi asta am spus public, în faţa dumneavoastră de nenumărate ori, este că acea perioadă de tranziţie, în opinia mea, nu trebuie să fie mai mult de un an la un an, ceea ce se transpune în 15, 16, 17 ani. Asta e tot ce am spus eu”, a menţionat acesta.

Consiliul Superior al Magistraturii a convocat săptămâna viitoare, pe 24 şi 25 noiembrie, adunările generale ale procurorilor şi judecătorilor, pentru a afla punctul lor de vedere în legătură cu avizul pe care CSM trebuie să-l dea pe proiectul de reformă a pensiilor magistraţilor.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...