Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/nicusor-dan-534567587-628x420.jpg)
„Eu am desemnat un prim-ministru şi, aşa cum am spus în momentul acela, îmi doresc ca el să convingă o majoritate şi să facă un guvern care să treacă. Bineînţeles, un guvern care să păstreze direcţia pro-occidentală şi să păstreze obligaţiile pe care România şi le-a luat, inclusiv în ceea ce priveşte traiectoria fiscală. Asta e tot ce pot să spun, şi, în zilele astea, după ce a intrat oficial în cele 10 zile în care să vină în faţa Parlamentului, nu o să fac alte comentarii decât că îmi doresc să ajungă la o soluţie care să treacă de votul Parlamentului”, a spus preşedintele Dan într-o conferinţă de presă pe marginea Adunării Generale a ONU, scrie Agerpres.
Preşedintele s-a declarat convins că programul de guvernare al lui Siegfried Mureşan „va fi unul adaptat realităţilor”.
Nicuşor Dan a refuzat să comenteze asupra eventualităţii unui guvern format de PSD şi AUR sau alte variante care pot apărea în urma eşecului actualului premier desemnat de a obţine majoritatea în parlament pentru un nou guvern.
„În primul rând suntem într-un interval de 10 zile în care, în opinia mea, trebuie să ne concentrăm numai la întrebarea dacă această nominalizare va avea succes sau nu, şi, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, nu există numai cele două opţiuni pe care dumneavoastră le menţionaţi, sunt multe altele. Şi nici PSD şi AUR împreună nu au majoritate. Dar nu vreau să intrăm într-o lungă teorie despre toate aceste opţiuni, vreau să ne concentrăm în momentul ăsta numai să vedem dacă propunerea făcută de mine trece sau nu trece”, a subliniat preşedintele.
El s-a declarat totuşi dispus să reia discuţiile cu partidele, dacă actuala desemnare nu va fi una încununată de succes.
„Haideţi să ajungem la sfârşit cu această procedură în care suntem. Eu sper să aibă succes. Am spus de la început că e dificil. Şi, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, atunci o să facem din nou toate discuţiile şi cu toate ipotezele”, a mai spus Nicuşor Dan.