Ce spune preşedintele CCR despre anularea alegerilor prezidenţiale, reluarea turului 2 şi despre „probe” şi declarațiile vicepreședintelui SUA JD Vance

Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, exclude posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidenţiale şi spune că cererile de revizuire a hotărârii din decembrie sunt în afara cadrului procesual.
AGERPRES - mie, 19 feb. 2025, 11:28
Ce spune preşedintele CCR despre anularea alegerilor prezidenţiale, reluarea turului 2 şi despre

Într-un interviu acordat Juridice.ro, Marian Enache a fost întrebat dacă poate fi revizuită decizia din luna decembrie prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.

„Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii şi, astfel cum am arătat mai înainte, ‘cererile de revizuire’ a acestora sunt formulate în afara unui cadru procesual şi, în consecinţă, în baza acestora, nu pot fi constituite dosare jurisdicţionale. Regimul lor juridic este similar petiţiilor şi ele au fost soluţionate în acest cadru juridic”, spune Enache.

În context, Marian Enache a fost întrebat dacă se poate da o erată pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.

„Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri şi nicidecum schimbarea sau modificarea soluţiei pronunţate de o autoritate jurisdicţională. A susţine posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră şi o intoxicare a alegătorilor”, explică Enache.

În legătură cu subiectul probelor în baza cărora au fost anulate alegerile, Enache spune că CCR nu verifică dovezile depuse de autorităţile statului sau de cei care depun contestaţii, ci se asigură că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali şi constituţionali.

„Nu este vorba despre o activitate de administrare de probe în sensul dreptului comun în care Curtea Constituţională să audieze sau să asculte persoane, ci de o verificare a corectitudinii desfăşurării diverselor segmente ale procedurii de alegere a Preşedintelui României de către autorităţile şi instituţiile publice cu competenţe în asigurarea corectitudinii desfăşurării procesului electiv. Ca atare, Curtea Constituţională valorifică rezultatele demersurilor realizate de instituţiile statului cu competenţe în domeniul furnizării concluziilor cu privire la încălcările regulilor procesului electiv. Cu alte cuvinte, Curtea nu verifică direct şi nemijlocit dovezile depuse de contestator, ci dispune ca autorităţile statului să îi transmită informaţiile necesare pentru a se asigura că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali şi constituţionali. În funcţie de înscrisurile existente la instituţiile statului, Curtea va proceda la evaluarea lor şi, în consecinţă, va infirma sau va confirma rezultatele alegerilor”, precizează Enache.

Un alt subiect abordat în interviu se referă la declaraţiile vicepreşedintelui SUA, J.D. Vance, potrivit cărora alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenţii de informaţii şi la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali”.

Marian Enache consideră că mesajul lui J.D. Vance este adresat întregii societăţi europene.

„Parafrazez din discursul vicepreşedintelui SUA. Acesta spune, în esenţă, că anularea procesului electoral a fost consecinţa existenţei unei societăţi democratice slabe şi nu spune că, în pronunţarea unei asemenea decizii, Curtea Constituţională a României şi-ar fi încălcat competenţele sale. Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democraţia şi statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetăţenilor şi a valorilor fundamentale împărtăşite la nivel internaţional”, a arătat el.

În acest context, mai spune preşedintele CCR, ”corectitudinea şi transparenţa alegerilor sunt valori centrale ale democraţiei votului, la care trebuie să concure statul, cetăţenii alegători, precum şi candidaţii”.

”Atingerea acestor exigenţe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconcepute ‘sine ira et studio’. Uneori suntem grăbiţi să incriminăm şi chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale ‘fenomenului’ – al alegerilor, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoaşterii mai bine a lucrurilor în legătură cu evenimentele ce pot determina sau potenţa rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul. Cunoaşterea acestor cauze ne dă posibilitatea să conştientizăm la nivelul societăţii şi să prevenim repetarea şi ‘nebăgarea de seamă’ a unor manevre şi subtilităţi de manipulare a proceselor electorale”, a mai declarat preşedintele CCR.

Te-ar mai putea interesa și
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta Drujba pentru tranzitul de petrol rusesc
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta ...
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această ţară nu permite redeschiderea conductei Drujba, prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria şi......
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Aproape 50 de companii aparent fără legături între ele au fost implicate în coordonarea unor operațiuni menite să ...
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația Trump
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația ...
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană (foto) a accelerat în decembrie, cel mai ...
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată din nou în rețeaua din Curtea de Argeș
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată ...
Locuitorii din municipiul Curtea de Argeș și câteva comune limitrofe sunt departe de a scăpa de criza apei, care nu le ...