Ce spune primarul Brașovului despre migraţia din afara oraşului şi infrastructura şcolară

Infrastructura şcolară a municipiului Braşov nu face faţă cererilor venite din afara oraşului, a transmis, vineri, primarul George Scripcaru, după o întâlnire cu directorii de unităţi de învăţământ.
AGERPRES - vin, 24 iul. 2026, 16:09
Ce spune primarul Brașovului despre migraţia din afara oraşului şi infrastructura şcolară

Tema principală a întâlnirii a fost legată de începerea lucrărilor reparaţii, igienizări şi modernizări în unităţile de învăţământ, astfel încât acestea să fie pregătite pentru începerea noului an şcolar din toamnă, cu acest prilej fiind, totodată, discutată şi problema cererilor numeroase din partea părinţilor care nu au domiciliu în Braşov, scrie Agerpres.

„Dacă ne raportăm la cetăţenii care sunt, astăzi, cu acte cu domiciliul în Braşov, nu am avea o problemă pe infrastructura de învăţământ, nici pe creşe, nici pe grădiniţe, nici pe şcoli. Avem o problemă cu migraţia, migranţii care vin din afara municipiului Braşov. Suntem în proceduri de identificare de suprafeţe de teren în Tractorul, partea nouă, unde avem două hectare şi vom face acolo o şcoală nouă, cu săli de sport şi cu curţi şi cu anexe. În zona Coresi, la fel, o altă şcoală nouă, de la zero, cu tot ce înseamnă infrastructură şi cu dotări. De asemenea, în alte zone, în alte cartiere vom extinde sau vom dubla. Trebuie să investim şi să facem ca anumite spaţii, care sunt într-o stare nefuncţională sau de degradare, să poată să fie transformate în ceva benefic şi util pentru şcoală. În paralel, continuăm investiţiile deja începute”, a declarat primarul municipiului Braşov.

Conform lui Scripcaru, majoritatea lucrărilor de reparaţii şi igienizări vor fi finalizate până la începerea noului an şcolar.

În cadrul întâlnirii, directorii au fost informaţi şi despre programul de acordare a voucherelor sportive, în valoare de 150 de lei, pentru elevii cu vârste între 6 şi 18 ani, cu domiciliul în municipiul Braşov, care sunt legitimaţi la un club sportiv din oraş. Acest program va demara în septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia lansează cea de-a de-a doua generații Spring, modelul electric care a devenit în ultimii ani unul dintre principalele instrumente prin care marca încearcă să facă mobilitatea electrică......
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Champions League nu este doar competiția celor mai puternice cluburi europene, ci și o sursă importantă de venituri pentru ...
ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI MEMBRU AL DIRECTORATULUI COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. (P)
ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI MEMBRU AL DIRECTORATULUI COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. (P)
Complexul Energetic Oltenia S.A. anunță derularea procedurii de selecție pentru ocuparea unui post vacantat de membru ...
Premierul care uneşte această dezbinată naţie, puternic ancorat în realitate, e singurul care va obţine dezvoltarea acestei ţări prin măsuri dure, cu acceptabiltate socială. Fără acceptabilitate socială, orice măsură necesară şi dură va eşua, iar odată cu ea, vom risipi viitorul acestei naţii
Premierul care uneşte această dezbinată naţie, puternic ancorat în realitate, e singurul care va obţine dezvoltarea ...
Premierul care va înţelege că viitorul acestei naţii înseamnă măsuri dure, nepopulare şi care caută onest, asiduu ...