Ce spune şefa diplomației UE despre incidentul cu drona rusească din România

14 09. 2025
Kaja KallasKaja Kallas

”Încălcarea spaţiului aerian românesc de către drone ruse este o încălcare inacceptabilă a suveranităţii unui stat membru al Uniunii Europene”, a scris Kaja Kallas pe X.

”Această escaladare imprudentă ameninţă securitatea regională. Ne exprimăm solidaritatea cu România”, a adăugat Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, scrie Agerpres.

Sâmbătă seara, populaţia din comunităţile aflate în imediata apropiere a nordului judeţului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la graniţa cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă şi a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spaţiul aerian al României.

„Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina, n.red.) şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina”, se arată într-un comunicat al MApN.

În acest context, aeronave F-16 şi Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români şi germani, au monitorizat zona, până la ora 21.30, şi au primit autorizarea de a doborî ţinta, potrivit sursei amintite.

„Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ţinta, vizual şi radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluţiei. Piloţii au primit autorizarea de a doborî ţinta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul”, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.

În comunicatul de presă, MApN condamnă încă o dată acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre.