Ce spune şeful USR despre măsurile viitorului Guvern

Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că este evident faptul că viitorul guvern va ieşi cu un pachet de măsuri de care nu va fi mulţumit niciunul dintre partidele care vor alcătui coaliţia de guvernare.
AGERPRES - mie, 04 iun. 2025, 14:07
Ce spune şeful USR despre măsurile viitorului Guvern

Dominic Fritz a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, dacă în urma negocierilor de la Cotroceni simte că USR nu este dorit la guvernare şi dacă un anumit partid nu îşi doreşte ca USR să fie la guvernare, scrie Agerpres.

„Eu, personal, în discuţiile pe care le-am avut cu liderii potenţialilor parteneri, nu am simţit acest lucru. Ce este evident însă – că acest guvern va ieşi cu un pachet de măsuri cu care nimeni nu va fi mulţumit. Şi asta de fapt vă propun ca un criteriu pentru a evalua succesul acordului de coaliţie. Dacă toate partidele se plâng, atunci probabil este un acord just. Pentru că nu există măsuri unde ar exista doar câştigători. Şi această dinamică, bineînţeles, presupune că acum unii încearcă să aibă un câştig de imagine pe termen scurt, aruncând sau arătând cu degetul către alţi parteneri. Nu este un joc la care particip. Încă o dată: în discuţiile pe care le-am avut eu am simţit că totuşi există un sentiment de seriozitate şi de responsabilitate pentru ţară şi asta este coaliţia pentru care lucrez”, a precizat preşedintele interimar al USR.

El a menţionat că, în cazul în care USR nu va intra la guvernare, va rămâne în opoziţie şi va face opoziţie în Parlament.

„Vom vota un guvern din care facem parte. Dacă nu facem parte din guvern, vom fi în opoziţie şi vom face opoziţie. Deci asta este clar. Dar încă o dată: eu cred că există un motiv de ce acum sunt aceste patru partide la masă, cred că există un motiv de ce, după victoria lui Nicuşor Dan, şi USR este la masă şi de aceea eu cred că e sănătos formatul aşa cum este”, a spus Dominic Fritz.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă......
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii ...
Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată ...
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor CM de Rally-Raid
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor ...
Dacia Sandriders a încheiat Raliul Marocului cu un podium în ultima etapă a penultimei runde din Campionatul Mondial FIA ...
RenewAcad deschide centru de pregătire la Arad, unde va apărea parcul fotovoltaic mamut de 1,3 GW. 1.000 de oameni vor trece pe aici
RenewAcad deschide centru de pregătire la Arad, unde va apărea parcul fotovoltaic mamut de 1,3 GW. 1.000 de oameni vor ...
RenewAcad, cea mai mare rețea de centre de formare în energie regenerabilă din Europa de Sud-Est, va deschide un centru ...