Ce surpriză are Udrea pentru Prinţul Charles?

Elena Udrea susţine că îi pregăteşte o surpriză Prinţulul Charles, ca recunoaştere a implicării sale în promovarea României.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 08:45

Ministra dezvoltării a declarat marţi, într-un interviu acordat hotnews.ro, că participarea Prinţului Charles la emisiunea Wild Carpathia difuzată de Travel Channel din Marea Britanie „a fost dorinţa Prinţului”, iar MDRT „nu am avut niciun merit”.

„Este iniţiativa Prinţului şi de aceea şi noi am dorit să dăm un semn de recunoaştere a ceea ce face Prinţul pentru ţara noastră (…)  O să vedeţi, este o surpriză pe care o pregătim pentru sfârşitul anului, dar şi prin sprijinul public pe care l-am afirmat public şi pe care o să-l dăm în investiţiile în infrastructură în zona respectivă, sigur, care să fie în concordanţă cu protejarea mediului î nconjurător – pentru că fac acum o paranteză şi vă spun că, spre exemplu, Prinţul de Wales a refuzat să i se asfalteze uliţa care ducea la proprietatea pe care o are”, a povestit Udrea.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...