Ce ţară are cei mai mulţi jurnalişti după gratii

Adaugă-ne ca sursă preferată

În acest raport, Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor denunţă „una dintre cele mai vaste operaţiuni de reprimare a libertăţii presei din istoria recentă”.

În cercetarea care a stat la baza documentului, reprezentanţii CPJ – un ONG fondat la New York – au identificat 76 de jurnalişti încarceraţi în Turcia, la 1 august, dintre care 61 erau deţinuţi „din cauza relaţiilor directe pe care le aveau cu domeniul public sau din cauza demersurilor lor de colectare a informaţiei”. În ceea ce priveşte situaţia celorlalţi 15 jurnalişti, aceea era mai puţin clară, necesitând cercetări mai aprofundate, a subliniat CPJ.

Potrivit raportului, „numărul deţinuţilor (jurnalişti) din Turcia îl depăşeşte, la ora actuală, pe cel din state mult mai opresive, precum Iran, China şi Eritreea”. „Guvernul turc, condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, a pus în aplicare una dintre cele mai vaste operaţiuni de reprimare a libertăţii presei din istoria recentă”, se mai arată în raportul CPJ.

Comitetul a mai denunţat practica de la Ankara de arestare în masă a jurnaliştilor, în numele luptei contra terorismului, precum şi „tacticile de presiune pentru impunerea autocenzurii” în redacţii.

Documentul CPJ consemnează, de asemenea, că aproximativ 70% dintre jurnaliştii încarceraţi sunt acuzaţi de „apartenenţa la o organizaţie teroristă”, prin legături cu rebelii kurzi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Justiţia turcă duce de câţiva ani o amplă campanie de dezmembrare a Uniunii comunităţilor kurde (KCK), o organizaţie clandestină considerată de autorităţi drept aripa „civilă” a PKK.

„Guvernul turc trebuie să elibereze toţi jurnaliştii deţinuţi pe baza activităţii lor profesionale”, este apelul făcut de CPJ, care subliniază în continuare că se impune o reformă a legilor care reglementează activitatea presei.

CPJ a mai cerut premierului Erdogan să oprească politica de discriminare a „jurnaliştilor critici” la adresa regimului, precum şi „dezonorarea publică” şi exercitarea de „presiuni asupra mediilor critice faţă de care să adopte un ton mult mai moderat”.