Ce trebuie să ştii ca să câştigi minimum 1.000 de euro pe un vas de croazieră

ECONOMICA.NET vă spune ce posturi sunt disponibile pe vase de croazieră, în această perioadă, pentru care se angajează urgent, ce vor angajatorii de la candidaţi, ce salarii oferă şi până când puteţi trimite candidaturile la aceste anunţuri de recrutare.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 12:23
Ce trebuie să ştii ca să câştigi minimum 1.000 de euro pe un vas de croazieră

Vrei să lucrezi pe un vas de croazieră? Iată lista joburilor pentru care se angajează acum

O firmă de recrutare caută 2 candidaţi români pentru postul de şef de sală pe vase de croazieră. Ca să fii eligibil pentru acest post este obligatoriu să ai cunoştinţe solide de limba engleză şi de limba germană, să fi absolvit cursuri de specialitate în hoteluri/restaurante şi să fi urmat ori un training în managementul hotelier ori un master în domeniul restaurantelor, dar şi să ai experienţă în domeniu şi în lidership. Candidaţii care vor fi angajaţi vor încasa lunar circa 1,800 de euro, net, pentru o normă întreagă. Cazarea şi masa sunt asigurate de angajator. Până pe 26 august mai puteţi trimite candidaturile pentru acest post. Detalii, aici.

 

În această perioadă se mai caută şi 5 bucătari români care să lucreze pe vase de croazieră. Dacă eşti vorbitor de limba engleză şi germană, ai experienţă în restaurante/hoteluri, atunci eşti eligibil pentru acest post. Vei lucra iniţial pentru o perioadă de 6 luni, program întreg, şi vei câştiga peste 1,500 de euro în mână. Şi în acest caz, doar până pe 26 august mai poţi aplica la acest job. Amănunte, aici.

 

O firmă de recrutare caută acum 5 candidaţi români pentru poziţia de steward a la carte pentru servire pe vase de croazieră. Eşti eligibil pentru acest post dacă ai cunoştinţe avansate de limba engleză şi de limba germană (obligatoriu), diplomă de ospătar, practică şi experienţă în servirea în restaurante a la carte. Dacă vei fi selectat, trebuie să ştii că iniţial vei lucra în baza unui contract derulat pe o perioadă de 6 luni, în regim full time, vei avea cazarea asigurată şi vei câştiga net circa 1,100 de euro pe lună. Atenţie, însă. Doar până pe 26 august poţi aplica la acest post. Alte informaţii despre acest post, aici.

Norvegian Cruise Liner recrutează români pentru următoarele posturi: junior bar waiter, restaurant steward, fotograf, gallery utility, utility hotel, fireman. Interviurile pentru aceste posturi au loc în luna octombrie. Iată, punctual, ce vor angajatorii de la candidaţi.

Pentru postul de junior bar waiter se caută absolvenţi de liceu cu diplomă de BAC, care au mai lucrat în acest domeniu şi care au cunoştinţe de sănătate publică. Pentru poziţia de restaurant steward candidaţii eligibili trebuie să aibă minimum 6 luni experienţă în restaurante sau hoteluri şi cunoştinţe despre terminologia de specialitate folosită în breaslă pentru băuturi şi produse alimentare.

Dacă vrei să lucrezi ca fotograf pe un vas de croazieră trebuie să fi urmat cursuri de bază de fotografie şi să ai cel puţin un an de experienţă practică dovedită în domeniu. Dacă nu ai absolvit o şcoală în domeniu, „experienţa rezonabilă dovedită va fi luată în calcul de recrutori”, se precizează în anunţul de recrutare.

Cei care vor să aplice pentru poziţia de gallery utility pe un vas de croazieră trebuie să mai fi lucrat 2 ani pe o poziţie similară şi să poată comunica oral şi în scris în limba engleză. Dacă vrei să lucrezi ca utility hotel trebuie să fi absolvit liceul cu diplomă de BAC, să ai experienţă de bază în domeniu şi să fii fluent în limba engleză.

Dacă sunteţi interesat de unul din posturile antemenţionate şi corespundeţi exigenţelor angajatorilor, atunci puteţi trimite CV-urile la adresa: [email protected].

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...