Ce trebuie să ştim când achiziţionăm un aparat foto DSLR

Mulţi dintre noi avem o reţinere atunci când vine vorba de aparatele foto mai performante, de tip DSLR, pentru că ne este teamă că nu ne vom descurca să le folosim. Specialiştii ne contrazic. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ţineţi cont atunci când achiziţionaţi un aparat foto.
laurentiu.matache - mar, 14 feb. 2012, 07:56

Toţi ne putem achiziţiona o maşină Ferrari, dar niciunul dintre noi nu o va conduce aşa cum o face pilotul Michael Schumacher, dar asta nu ne împiedică să cumpărăm maşina. În acest mod putem privi şi achiziţionarea unui aparat foto profesional.

„DSLR-urile nu sunt destinate numai celor care deţin cunoştinţe aprofundate de fotografie, ci şi amatorilor care doresc să treacă la următorul nivel al hobby-ului şi să înveţe să creeze imagini mai deosebite decât ce ar putea realiza în mod obişnuit cu o camera foto compactă. Utilizatorii mai puţin experimentaţi au din fericire o gamă bogată de opţiuni pentru alegerea DSLR-ului potrivit”, a declarat pentru RTV.NET, Gabriel Pereş, Sales Director Flanco.

Ce trebuie să urmărim atunci când alegem un aparat DSLR

Când alegem un aparat DSLR, luând situaţia în care căutăm un aparat de segment mijlociu (deci nu un model entry şi nici vârful de gamă), trebuie să avem în vedere următoarele:

  • Dimensiunea senzorului – cu cât senzorul este mai mare, cu atât mai poate capta mai multă lumină şi poate înmagazina detalii mai bogate în fotografiile noastre.
  • Atenţie la rezoluţie: deşi de cele mai multe ori grija pentru numărul de mega pixeli poate fi exagerată, acest aspect este deosebit de important mai ales pentru fotografii care vor realiza imagini printate. Cu cât rezoluţia este mai mare, cu atât avem şanse mai bune de fotografii printate excelente.
  • Echipamentul foto anterior – este un aspect important prin prisma accesoriilor utilizate. Spre exemplu, un utilizator Canon nu îşi va putea folosi gama de accesorii (obiective, curele, filter etc) dacă va decide să îşi achiziţioneze un aparat Nikon.
  • Preţul – în momentul în care v-aţi decis un buget pentru noua achiziţie, ar fi bine să căutaţi o ofertă care să cuprindă cât mai multe dintre următoarele elemente: obiective suplimentare faţă de obiectivul kit; baterie suplimentară pentru călătorii; card de memorie cât mai generos pentru stocarea de imagini; geantă de călătorie; filter de curăţare; garanţie extinsă.
Te-ar mai putea interesa și
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, semnal puternic de alarmă: Suntem în război civil! România, măturată de El Nino economic
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, semnal puternic de alarmă: Suntem în război civil! România, măturată ...
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, trage un puternic semnal de alarmă. El arată că România este într-o situație fără precedent, măturată de un adevărat uragan economic. ...
Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: au stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureşan (surse)
Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: au stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureşan (surse)
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele PNL, Ilie Bolojan, cei doi stabilind calendarul ...
CEC Bank lansează plăţile instant prin apropierea telefoanelor, prin RoPay NFC
CEC Bank lansează plăţile instant prin apropierea telefoanelor, prin RoPay NFC
CEC Bank a extins funcţionalităţile RoPay şi a lansat plăţile instant prin NFC (Near Field Communication, n.r.), soluţie ...
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim în ambiguitate la nivel global
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim ...
Numărul doi din BNR, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, apreciază că traversăm o ...