CE vrea îngheţarea unei părţi substanţiale din ajutoarele destinate Ungariei în 2013

Comisia Europeană va propune miercuri îngheţarea plăţii unei părţi substanţiale din ajutoarele destinate Ungarei în 2013 în cadrul fondurilor de coeziune, pentru a constrânge guvernul lui Viktor Orban să reducă deficitul bugetar considerat excesiv.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 20:40
CE vrea îngheţarea unei părţi substanţiale din ajutoarele destinate Ungariei în 2013

Valoarea exactă a fondurilor îngheţate va fi decisă miercuri în cadrul unei reuniuni a comisarilor şi va fi apoi comunicată de comisarul european peentru afaceri economice, Olli Rehn, a precizat pentru AFP o sursă apropiată de dosar.

Ungaria ar urma să primească 1,7 miliarde de euro în 2013 din cadrul fondurilor de coeziune, iar ‘un procentaj substanţial’ va fi îngheţat, a precizat sursa citată.

Decizia de miercuri va trebui aprobată de statele membre ale UE în martie şi nu se va aplica decât de la 1 ianuarie 2013.

„Guvernul ungar poate evita această sancţiune prezentând la toamnă o corecţie la bugetul pentru 2012 şi un proiect de buget pentru 2013 care să permită reducerea deficitului bugetar sub limita de 3% din PIB”, a explicat sursa citată.

„Este vorba mai degrabă de un îndemn la acţiune decât de o sancţiune”, a subliniat aceasta. „Mingea este în terenul guvernului ungar, care trebuie să demonstreze că acceptă să respecte regulile UE”, a adăugat sursa.

Ţările din UE au dat undă verde pentru eventuale sancţiuni financiare împotriva Ungariei din cauza deficitului excesiv la 24 ianuarie, chiar în ziua când premierul ungar Viktor Orban efectua o vizită la Bruxelles.

„Ungaria nu a făcut ce era necesar”, iar decizia luată marţi ‘permite Comisiei Europene să ia măsuri suplimentare’, a explicat ministrul danez de finanţe, Margrethe Vestager, a cărei ţară deţine preşedinţia UE, în cadrul unei conferinţe de presă. Propunerea care va fi înaintată miercuri este urmarea unei decizii de marţi.

Ungaria face obiectul unei proceduri de încălcare a Pactului de Stabilitate din 2004, data aderării sale la Uniunea Europeană. Nicio altă ţară nu face de atât de mult timp obiectul unei astfel de proceduri de infringement.

Este pentru prima dată când Comisia Europeană pune în aplicare astfel de sancţiuni, care vor servi ca precedent pentru ţările din afara zonei euro care îşi scapă de sub control conturile publice.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...