Ce vrea Merkel de la noul guvern al Greciei

Economica.net
26 01. 2015
merkel_phone_620_rtr2v1ar_66208500

”Pentru noi este important ca măsurile noului guvern să vizeze continuarea relansării economice a Greciei, ceea ce presupune ca angajamentele asumate să fie respectate”, a afirmat Seibert, într-o conferinţă de presă.

Noul premier al Greciei va fi liderul formaţiunii de stânga Syriza, Alexis Tsipras. După anunţarea rezultatelor sondajelor la ieşirea de la urnele de vot, Tsipras a declarat că cei cinci ani de austeritate, ”umilinţe şi suferinţă” impuşi de creditorii internaţionali s-au încheiat odată cu victoria partidului său în scrutinul legislativ desfăşurat duminică.

După numărarea a 99,9% dintre voturile exprimate, Syriza a obţinut 36% din sufragii şi ar urma să deţină 149 (cu două mai puţine decât majoritatea absolută) din cele 300 de locuri în parlamentul de la Atena, în timp ce Grecii Independenţi (care au obţinut 4% din voturi) vor avea 13 mandate parlamentare, scrie Agerpres.

Partidul Noua Democraţie, al premierului în exerciţiu Antonis Samaras, a obţinut 27,8% din voturi, iar pe poziţia a treia s-a plasat formaţiunea naţionalistă Zori Aurii, cu 6,28% din sufragii.