Ce zone din România sunt afectate de seceta extremă

Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se menţine în Oltenia şi, pe suprafeţe extinse din Muntenia, Dobrogea şi Banat, iar izolat în zone din Crişana şi Moldova, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 1 - 7 octombrie 2025.
AGERPRES - mie, 01 oct. 2025, 09:51
Ce zone din România sunt afectate de seceta extremă

„Pe profilul de sol 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi a Crişanei, izolat în centrul şi sud-estul Dobrogei, nord-estul Banatului şi nordul Munteniei. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) se vor înregistra în Oltenia, pe suprafeţe extinse din Muntenia, Dobrogea şi Banat, izolat vestul Crişanei şi sud-estul Moldovei. În general, regimul hidrotermic din aer şi sol va permite desfăşurarea în ritmuri normale a proceselor de maturare la speciile pomi-viticole, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Pe suprafeţele cu deficite de umiditate în sol din estul, sudul şi sud-estul teritoriului, ritmurile de vegetaţie la rapiţa şi orzul de toamnă vor fi stânjenite, iar lucrările de pregătire a terenurilor în vederea continuării însămânţărilor la culturile de toamnă se vor efectua cu dificultate”, susţin specialiştii ANM, scrie Agerpres.

În funcţie de data semănatului şi precocitatea hibridului, la porumb se vor continua maturitatea deplină (60-100%) şi recoltarea, pe aproape întreg teritoriul agricol. Sfecla de zahăr din Transilvania şi Moldova va înregistra predominant acumularea zahărului în rădăcină, precum şi maturitatea tehnologică.

În principalele bazine de cultură, cartoful se va afla la maturitate tehnologică, continuându-se totodată lucrările de recoltare.

Speciile pomi-viticole vor înregistra acumularea zaharurilor, maturarea rodului şi a lemnului, continuându-se totodată lucrările de recoltare la soiurile ajunse la maturitatea de consum.

La culturile de toamnă (rapiţă şi orz) se vor extinde suprafeţele însămânţate, iar cele semănate până în prezent se vor afla în fazele incipiente de dezvoltare (germinare-răsărire).

În general, condiţiile agrometeorologice vor favoriza continuarea lucrărilor agricole de sezon, respectiv recoltarea, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ şi semănat în aproape toată ţara, exceptând arealele agricole afectate de seceta pedologică, unde acestea se vor desfăşura în continuare cu dificultate.

Conform ANM, în această perioadă va predomina o vreme mai rece sub aspect termic, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 2 – 17 grade Celsius, abaterile termice negative fiind de 1 – 7 grade, în toate regiunile.

Temperatura maximă a aerului va oscila între 5 – 20 de grade, în majoritatea zonelor de cultură, iar temperatura minimă a aerului se va situa între -1 şi 14 grade, în cea mai mare parte a ţării, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni, unde se va produce brumă.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimile de 5 şi 10 cm va fi cuprinsă între 5 şi 16 grade în aproape toată ţara, valori în general optime continuării însămânţărilor de toamnă şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare şi răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent.

În perioada 1 – 7 octombrie se întrevăd precipitaţii sub formă de ploi locale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, în toate zonele de cultură. De asemenea, izolat, vor fi condiţii de producere a ceţii.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun cel puţin şapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare şi transport, prin instrumentul de apărare ''Acţiunea de Securitate pentru Europa''......
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Comisarul european pentru extindere Marta Kos a prezentat marţi în Croaţia patru domenii de dezbatere privind reformarea ...
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat o creştere cu 21% a vânzărilor în prima jumătate a anului, deoarece ...
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Alegătorii elveţieni vor decide printr-un referendum organizat în 27 septembrie dacă aprobă o formă mai restrictivă ...