Cea de-a patra doză de vaccin, mai puţin eficientă împotriva Omicron – studiu israelian

Cea de-a patra doză a unui vaccin anti-COVID-19 determină o creştere a numărului de anticorpi până la niveluri mai mari decât cele rezultate în urma administrării dozei a treia, dar nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron a noului coronavirus, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat în Israel, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 18 ian. 2022, 09:04
Cea de-a patra doză de vaccin, mai puţin eficientă împotriva Omicron - studiu israelian

Medicii de la Sheba Medical Center au administrat cea de-a doua serie de doze „booster” într-un studiu clinic la care au participat angajaţii acestei clinici şi au studiat efectele generate de a patra doză a vaccinului Pfizer asupra unui grup de 154 de persoane într-un interval de două săptămâni, precum şi efectele induse de a patra doză a vaccinului Moderna asupra unui grup de 120 de persoane la o săptămână după inoculare, a declarat Gili Regev-Yochay, directoarea secţiei de boli infecţioase din această clinică israeliană.

Aceste rezultate au fost comparate cu cele obţinute de la un grup de control, alcătuit din persoane care nu au primit a patra doză de vaccin. Voluntarii din grupul Moderna primiseră anterior trei doze de vaccin Pfizer, au precizat reprezentanţii clinicii.

A patra doză a acestor vaccinuri anti-COVID-19 a dus la o creştere a numărului de anticorpi, „care a fost chiar puţin mai mare decât cea obţinută după a treia doză”, a dezvăluit Gili Regev-Yochay.

„Totuşi, probabil că acest nivel nu este suficient pentru Omicron”, a declarat ea în faţa reporterilor. „Ştim până acum că nivelul de anticorpi de care este nevoie pentru a obţine protecţie şi pentru a nu ne infecta cu Omicron este probabil prea ridicat pentru acest vaccin, chiar dacă vorbim despre un vaccin foarte bun”, a adăugat cercetătoarea israeliană.

Rezultatele studiului, despre care reprezentanţii spitalului au spus că este primul de acest tip realizat la nivel mondial ce priveşte a patra inoculare într-o schemă cu vaccinuri combinate, sunt preliminare şi nu au fost încă publicate într-o revistă ştiinţifică.

Decizia Israelului de a oferi a patra doză de vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor cu imunitate compromisă ar putea să inducă un mic avantaj medical, a spus Gili Regev-Yochay, citată de DPA. Cu toate acestea, specialista israeliană nu a recomandat extinderea campaniei de vaccinare cu a patra doză la nivelul întregii populaţii.

Israel este ţara care a implementat cea mai rapidă campanie de vaccinare cu schema iniţială împotriva COVID-19 în 2021. Începând de luna trecută, Israelul oferă cea de-a patra doză – al doilea „booster” – persoanelor din categoriile cele mai vulnerabile şi celor din grupele de mare risc, inclusiv persoanelor de peste 60 de ani.

În acest context, Gili Regev-Yochay a vorbit despre dilema autorităţilor israeliene de a continua să ofere a patra doză persoanelor sănătoase de peste 60 de ani, având în vedere rezultatele preliminare ale acestui studiu.

Te-ar mai putea interesa și
Ofertă pregătită. Cât vrea Donald Trump să dea pe Groenlanda
Ofertă pregătită. Cât vrea Donald Trump să dea pe Groenlanda
Statele Unite ar putea plăti până la 700 de miliarde de dolari pentru achiziționarea Groenlandei. Secretarul de stat Marco Rubio pregătește oferta, susțin mai multe surse. ...
Război și în Groenlanda? Danemarca îi dă replica lui Trump: Consolidare imediată a prezenței militare
Război și în Groenlanda? Danemarca îi dă replica lui Trump: Consolidare imediată a prezenței militare
Ministerul danez al Apărării a anunțat miercuri sporirea prezenței militare în Groenlanda și efectuarea unor exerciții ...
Începe construcția unuia dintre cele mai mari parcuri hibride din Europa – solar cu stocare – la Ogrezeni, Giurgiu. Austriecii de la Enery lucrează cu românii de la Enevo
Începe construcția unuia dintre cele mai mari parcuri hibride din Europa – solar cu stocare – la Ogrezeni, ...
Enery, producător independent de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Est, anunță debutul proiectului hibrid ...
Mutare istorică. Se schimbă liderul din curierat, o piață de miliarde de lei cu zeci de mii de angajați. Pătrășcanu, Fan Courier: Ne râcâie un pic această situație
Mutare istorică. Se schimbă liderul din curierat, o piață de miliarde de lei cu zeci de mii de angajați. Pătrășcanu, ...
Sameday ( curierul e-Mag) a anunțat anul trecut că a ajuns la un acord pentru preluarea Cargus. Dacă va fi dusă la bun ...