Cea mai bogată româncă atacă piaţa de energie. Vinde curent ieftin pe bursă

O companie controlată de Veronica Guşă de Drăgan vinde, pe bursa de energie, curent produs de o centrală eoliană la preţuri mai mici decât media pieţei
Florin Cojocaru - mie, 27 mart. 2013, 12:17
Cea mai bogată româncă atacă piaţa de energie. Vinde curent ieftin pe bursă

Compania Romconstruct Top, controlată de Veronica Guşă de Drăgan, văduva lui Iosif Constantin Drăgan, omul care a construit imperiul Butan Gas, a scos la vânzare un pachet de energie de 9.700 de MWh la un preţ de 165 de lei/MWh. Energia este produsă de parcul eolian Siliştea din Constanţa iar preţul cerut este sub media pieţei care este , în această perioadă, de circa 180 de lei/MWh. Licitaţia de adjudecare se desfăşoară în 3 aprilie iar perioada de livrare este 11 aprilie-30 iunie 2013.

Companiile de operează parcuri eoliene au început, de curând, să vândă energie şi pe bursa de energie. Ele vin cu preţuri sub media pieţei pentru că îşi permit, având producţia subvenţionată prin sistemul certificatelor verzi. Spre exemplu, Cernavodă Power a vândut, în urmă cu o săptămână, la 130 de lei/MWh. Intrarea aceastor companii pe bursă a coborât preţurile de tranzacţionare. Astfel, la sfârşitul anului trecut, preţul mediu era de circa 220 de lei/MWh, acum este de 180 de lei. Pe lângă efectul benefic pentru consumatori, acest lucru dăunează producătorilor de energie convenţională pentru că aceştia, ca să poată să vândă, trebuie să coboare cu preţul aproape de costul de producţie iar marja de profit scade considerabil.

De altfel, voci din industrie au declarat că eolienele sufocă producătorii convenţionali de curent.

Parcul Siliştea al Romconstruct Top a fost finalizat în 2011 în urma unei investiţii de 44 de milioane de dolari şi are o capacitate instalată de 24 MW.

Cea mai bogată femeie din România, unica fiică a generalului Ştefan Guşă (fost şef al Marelui Stat Major al Armatei şi personaj-cheie în evenimentele din decembrie 1989) are o avere de circa 420-450 de milioane de euro, potrivit estimărilor revistei Forbes. Ea s-a căsătorit cu Iosif Drăgan în 1996 iar în 2009, la decesul acestuia, a devenit preşedintele grupului Butan Gas cu afaceri de 1,5 miliarde de dolari în Italia, Albania, Serbia, Grecia, Bulgaria şi România. Veronica Guşă de Drăgan locuieşte în prezent în Spania alături de cei trei băieţi.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...