Cea mai gravă criză de până acum pentru transporturile aeriene din Europa de Est

Turbulenţele de pe pieţele financiare din zona euro provoacă cea mai gravă criză de până acum pentru transporturilor aeriene din Europa Centrală şi de Est, austeritatea, creşterea preţurilor la carburanţi şi pierderile marilor companii de profil afectând sever operatorii de stat din regiune.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 09:20
Cea mai gravă criză de până acum pentru transporturile aeriene din Europa de Est

Din Balcani până în ţările baltice, măsurile de austeritate au venit în paralel cu o creştere puternică a preţurilor carburanţilor, în timp ce Comisia Europeană nu mai tolerează subvenţii şi ajutoare de stat în domeniul transporturilor aeriene.

În acelaşi timp, grupuri precum Air France-KLM, Deutsche Lufthansa sau IAG (British Airways, Iberia), cele mai mari companii de transporturi aeriene din Europa, evită investiţiile pentru moment, concentrându-se pe reducerea pierderilor „acasă” şi pe plata datoriilor acumulate în urma unei perioade de consolidare, marcată de mai multe fuziuni la nivel înalt, potrivit unei analize Bloomberg.

Astfel, pentru Joe Cook, consultant de relaţii cu publicul la Praga, cea mai dificilă provocare ridicată de o călătorie de business în Bulgaria este găsirea unei rute aeriene către Sofia. Czech Airlines a renunţat la zborurile directe către Sofia, astfel că pasagerul trebuie să călătorească via Viena sau Munchen, de două ori mai scump şi de două ori mai îndelungat.

Numeroase state est-europene se confruntă cu situaţii asemănătoare, reducerea cheltuielilor publice în paralel cu absenţa investiţiilor private forţând companiile aeriene de stat să-şi reducă activitatea, notează Bloomberg.

„Costurile de zbor au crescut, iar variantele aflate la dispoziţia călătorului său redus. Începi să te gândeşti: «Am într-adevăr nevoie să merg acolo?»”, comentează Cook, a cărui companie, Cook Communications, reprezintă printre altele grupul suedez Saab şi producătorul de cărbune New World Resources.

Criza din industria est-europeană a transporturilor a devenit evidentă la începutul acestui an, când operatorul ungar de transporturi aeriene Malev, controlat de stat, şi-a încetat operaţiunile după 66 de ani de activitate, după ce Uniunea Europeană a impus recuperarea unui ajutor de stat de la companie, împiedicând guvernul să acorde noi subvenţii.

Dispariţia Malev a redus traficul de pasageri la Budapesta cu 36% şi a provocat 200 de disponibilizări.

Din moment ce numeroase rute, precum Belgrad sau Damasc, nu sunt deservite, „este greu să se vorbească despre un rol de hub în acest moment”, spune Mihaly Hardy, purtător de cuvânt al aeroportului de la Budapesta.

Grupul irlandez Ryanair Holdings, cel mai mare operator low-cost din Europa, a deschis o bază de operaţiuni la Budapesta pentru a acoperi golurile, însă a anunţat în noiembrie că va reduce cu 40% numărul de zboruri din cauza costurilor prea ridicate.

Czech Airlines a suspendat zborurile din Praga către Belgrad, Zagreb şi Ljubljana, în timp ce operatorul leton AirBaltic a renunţat la rutele Belgrad şi Dubai.

„Operatorii plătesc preţul greşelilor de management financiar. Guvernele care în trecut pompau bani în aceste companii din raţiuni politice şi de prestigiu au acum probleme cu banii, şi niciun operator comercial nu va interveni fără ca investiţia să fie viabilă”, remarcă un analist financiar ceh.

Jozsef Varadi, directorul general al Wizz Air (Ungaria), cea mai mare companie aeriană de tip discount din Europa de Est, a afirmat că operatorii de stat sunt „foarte vulnerabili” din cauza prezenţei relativ restrânse pe piaţă, ca operaţiuni şi influenţă, dar şi managementului slab şi ineficienţei.

„Dacă ar fi fost vorba strict de condiţiile din piaţă, niciuna dintre aceste companii nu ar zbura astăzi. Au fost salvate de guverne. Întrebarea este cât timp vor mai putea zbura”, comentează Varadi pentru Bloomberg.

Guvernele din regiune caută investitori pentru a privatiza operatorii aerieni neprofitabili, în timp ce pasagerii încep să se reorienteze către alte variante de călătorie, mai ieftine sau mai de încredere.

Eforturile de a vinde Czech Airlines au eşuat în 2009. De atunci, guvernul de la Praga a adaptat compania la noile condiţii de piaţă. Flota şi personalul au fost reduse, iar activităţile au fost concentrate pe rute eficiente, în principal destinaţii din Rusia.

În prezent, grupul sud-coreean Korean Air Lines Co. ia în calcul o ofertă pentru Czech Airlines.

În Polonia, PolskieLinie Lotnicze Lot SA (LOT), cel mai mare operator de stat din regiune, în pierdere din 2007, a pierdut în luna iunie un potenţial investitor după ce grupul Turkish Airlines s-a retras din negocieri din cauza legislaţiei UE care reglementează investiţiile străine la compaini strategice.

În pragul primei recesiuni din Polonia din ultimele două decenii, LOT încearcă să vândă participaţii la diverse companii din grup şi să găsească cumpărători pentru operaţiunile de catering, casino şi carburanţi.

În România, Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de precauţie aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice, inclusiv la Tarom (20%), şi să introducă management privat la unele societăţi de stat. Prima companie unde a fost instalat management privat este Tarom.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu
Ciucă: Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, respectiv 15 septembrie primul tur şi 29......
Listare Premier Energy – Şeful companiei spune că România poate deveni un hub energetic. „Este important să fim pe BVB”
Listare Premier Energy – Şeful companiei spune că România poate deveni un hub energetic. „Este important să ...
România poate deveni un hub energetic, aşa că pentru noi este important să fim pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi ...
Ryanair a obținut anularea ajutorului de restructurare de 321 de milioane de euro acordat companiei germane Condor
Ryanair a obținut anularea ajutorului de restructurare de 321 de milioane de euro acordat companiei germane Condor
Tribunalul Uniunii Europene anulează decizia Comisiei Europene care a aprobat ajutorul de restructurare pentru compania ...
Alerion începe producția la două noi centrale fotovoltaice și trece de 100 MW capacitate instalată totală în România
Alerion începe producția la două noi centrale fotovoltaice și trece de 100 MW capacitate instalată totală în România
Alerion a anunțat finalizarea a două noi centrale fotovoltaice în România, la care a și început producția.