Cea mai ieftină autostradă construită în România în ultimii ani

Autostrada Timişoara-Arad este cea mai ieftină autostradă construită în ultimii ani în România. Costul pe kilometru se ridică la circa 3,5 milioane de euro, potrivit unei analize a ZF pe baza informaţiilor furnizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Economica.net - J, 12 apr. 2012, 05:08
Cea mai ieftină autostradă construită în România în ultimii ani

În medie însă, cei 434 de kilometri de autostrăzi aflaţi în prezent în construcţie în România costă circa 6 milioane de euro, adică aproape cât indică maximul standardelor de cost impuse de Ministerul Transporturilor pentru autostrăzi la munte.

Un exemplu precum autostrada Timişoara-Arad ilustrează de fapt că şoselele din România se pot construi şi cu costuri mai mici decât cele cu care eram obişnuiţi anterior, dar şi că se puteau face economii în cazul unora dintre tronsoanele atribuite în ultimii ani.

CNADNR, instituţia care primeşte an de an cei mai mulţi bani alocaţi Ministerului Transporturilor, a avut în perioada 2006- 2011 bugete cumulate de peste 10 miliarde de euro şi a finalizat în acelaşi interval circa 150 de kilometri de autostrăzi. Citeşte mai mult pe ZF

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...