Cea mai mare gaură neagră observată până în prezent, descoperită într-o galaxie îndepărtată

Astronomii afirmă că au descoperit cea mai mare gaură neagră ce a fost observată vreodată, un veritabil "monstru" cu o masă de 17 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, care se află în centrul unei galaxii îndepărtate, informează AFP.
Economica.net - J, 29 nov. 2012, 12:20
Cea mai mare gaură neagră observată până în prezent, descoperită într-o galaxie îndepărtată

Această gaură neagră uriaşă reprezintă 14% din masa totală a galaxiei sale, spre deosebire de procentul de 0,1% înregistrat de obicei în celelalte galaxii. Este un procent atât de mare încât ar putea să îi constrângă pe specialişti să îşi revizuiască teoriile despre formarea galaxiilor.

Uriaşa gaură neagră NGC 1277 este situată la 220 de milioane de ani-lumină de Terra, într-o galaxie de 10 ori mai mică decât Calea Lactee. Diametrul găurii negre este enorm, fiind de 11 ori mai mare decât orbita planetei Neptun în jurul Soarelui.

„E cu adevărat o galaxie insolită”, a declarat într-un comunicat Karl Gebhardt, de la Universitatea Texas din oraşul american Austin.

„E aproape în întregime o gaură neagră. Ar putea fi primul obiect descoperit dintr-o nouă clasă, cea a găurilor negre galactice”, a adăugat cercetătorul, coautor al studiului, publicat miercuri în revista britanică Nature.

NGC 1277 ocupă în mod sigur cel puţin locul al doilea în topul celor mai mari găuri negre identificate şi are şanse reale să se afle de fapt pe primul loc în acest clasament. Masa găurii negre considerate Numărul 1 actual, descoperită în 2011, nu a fost deocamdată calculată cu exactitate – ea ar putea fi între 6 şi 37 de miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui.

Găurile negre sunt cele mai puternice forţe din Univers, creând un câmp gravitaţional atât de intens, încât nici lumina nu poate să îi scape.

O gaură neagră de masă stelară se formează atunci când o stea foarte mare se prăbuşeşte în interiorul ei, spre sfârşitul vieţii sale. Gaura neagră poate să continue să crească, înghiţind alte stele sau fuzionând cu alte găuri negre, generând uneori aceste găuri negre supermasive care ocupă centrele galaxiilor.

Însă NGC 1277 pune sub semnul întrebării această teorie prin mărimea sa disproporţionată în raport cu galaxia din care face parte.

Alte studii vor fi necesare pentru a se determina dacă această gaură neagră anormal de mare este unică în felul ei sau dacă ea ne dezvăluie de fapt un mecanism de formare cosmică până acum necunoscut.

„Galaxia care adăposteşte această gaură neagră pare să se fi format în urmă cu peste 8 miliarde de ani şi ea nu pare să se fi schimbat prea mult de atunci”, afirmă cercetătorii de la Institutul Max Planck, coordonatorii studiului.

Te-ar mai putea interesa și
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus a unor petreceri desfăşurate cu ocazia nunţii lui Donald Trump Jr., fiul......
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...