Cea mai mare pierdere din ultimul deceniu la Mechel – 2,2 mld. dolari la 9 luni

Economica.net
23 12. 2013
mechel_29992500

În perioada corespunzătoare a anului trecut, Mechel a înregistrat pierderi de 550 milioane de dolari.

„În acest an, condiţiile de pe pieţele cheie ale companiei s-au deteriorat”, a declarat directorul general al Mechel, Evgheni Mikhel, într-un raport publicat luni de grup.

Programul de restructurare a cauzat efecte extraordinare, îndeosebi înregistrarea unor pierderi contabile după devalorizarea mai multor active.

Evoluţia modestă a economiei mondiale în ultimii ani a cauzat scăderea preţului cărbunelui şi a cererii de cărbune utilizat în producţia de oţel, principalul obiect de activitate al Mechel.

„În pofida unei situaţii macroeconomice destul de complicate, producţia de oţel şi consumul de materii prime utilizate în producţia de oţel sunt în creştere la nivel mondial, şi avem de gând să continuăm să îmbunătăţim eficienţa, să ne diversificăm şi să ne extindem baza de clienţi”, a mai afirmat şeful Mechel.

Mechel este una dintre cele mai puternic îndatorate companii din Rusia şi a obţinut recent derogări de la bănci din Rusia şi din străinătate, reuşind să amâne scadenţa unor obligaţii.

Datoria netă a Mechel totaliza 9 miliarde de dolari la finele lunii septembrie, cu 500 milioane de dolari mai puţin decât la 1 iunie.

Vânzările companiei au scăzut cu 19% în primele nouă luni, la 6,7 miliarde dolari.

În cadrul programului de restructurare, Mechel a anunţat în luna februarie vânzarea activelor din România către firma Invest Nikarom, la preţul simbolic de 230 lei. Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.