Cea mai mare staţiune de schi din Bulgaria face de ruşine orice staţiune din România

Economica.net
20 10. 2018
schi_04734700

Bansko este cea mai mare stațiune de schi din Bulgaria, cu pârtii ce totalizează 75 de km. Nici următoarele stațiuni bulgărești nu sunt mai prejos. Borovets are 58 de km de pârtii, Pamporovo 37 km de pârtii, iar Chepelare și Vitosha au fiecare câte 20 de km de pârtii. 

La noi, cel mai mare domeniu schiabil se află la Sinaia, acolo unde lungimea totală a pârtiilor ajunge la aproape 14 km, arată datele neactualizate ale Ministerului Turismului cu numărul pârtiilor omologate în decembrie 2016. 

Recent, Bansko a fost declarată cea mai ieftină stațiune de schi din Europa, unde turiștii plătesc 461 de euro pentru șase zile de schi, în timp ce la polul opus e află stațiunea Zermatt din Elveția, unde pentru șase zile de schi nota de plată depășește 1.160 de euro/persoană. 

Bulgarii au reușit să ne depășească și la numărul total de pârtii. În timp ce ei au 210 km de pârtii, în România lungimea totală a fost de 162 km la sfârșitul lui 2016. 

Peste 8,8 miloane de turiști străini au vizitat Bulgaria în 2017, cu 7,6% mai mulți decât în 2016. Numărul românilor care și-au petrecut vacanțele în bulgaria în 2017 a fost de 1,14 milioane, pe locul doi după Greci (1,16 milioane).