Cea mai mare tranzacție cu pământ arabil din prima jumătate a anului: 5,8 milioane de euro pentru un teren în extravilanul Iașului

În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat aproape la fel de multe tranzacții cu terenuri arabile ca în 2020, dar valoarea totală este mai mult decât dublă: 7,8 milioane de euro, din care 5,8 milioane a costat un singur teren.
Alina Stanciu - mar, 13 iul. 2021, 22:03
Cea mai mare tranzacție cu pământ arabil din prima jumătate a anului: 5,8 milioane de euro pentru un teren în extravilanul Iașului

Interesul fermierilor și al investitorilor în terenurile arabile de mari dimensiuni revine după anul pandemic 2020 în care s-au tranzacționat  12 terenuri de peste 30 de hectare,  în valoare de 3 milioane de euro, potrivit unei analize realizată de Economica pe baza datelor oferite de Ministerul Agriculturii.  În prima jumătate a acestui an, la nivel național, s-au finalizat (au acord de acceptare) 10 tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, în valoare totală de aproximativ 7,8 milioane de euro.

Cea mai mare tranzacție din punct de vedere valoric, de 28,5 milioane de lei (5,8 milioane de euro în total și 116.473 euro pe hectar) a avut ca obiect un teren de 50 de hectare din extravilanul Iașului, format din parcele cu viță de vie, teren arabil, fâneață și  drum. Cumpărătorul, care a acceptat oferta lansată de o persoană fizică în luna aprilie, este Crossland Agroind SRL, un business de 577.200 de lei în 2020 controlat, potrivit termene.ro, de către familia Cosmin și Alina Roșu din Râmnicu Sărat, județul Buzău.

Urmează o tranzacție cu un teren de 65 de hectare din Segarcea, județul Dolj, care s-a cifrat la 2,4 milioane de lei (7.655 de euro pe hectar). Cumpărătorul este omul de afaceri Mihai Anghel, prin societatea Cervina SA, controlată, potrivit termene.ro de Anghel și Oltyre – firmă deținută 100% tot de Anghel. Cervina a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 69,9 milioane de lei și un profit net de 4,1 milioane de lei.

Nu în ultimul rând, a treia tranzacție după valoare se cifrează la 1,5 milioane de lei pentru un teren de 59,5 hectare din localitatea Letca Noua Giurgiu (5.315 euro hectarul). Cumpărătorul este D&D Tickets S.R.L., o companie controlată de familia Dumitrașcu din județul Giurgiu, care se ocupă cu creșterea porcilor și care a raportat în 2020  o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei.

După suprafață, cea mai mare tranzacție a avut ca obiect un teren de 94,3 hectare situat în județul Argeș, cumpărat de ONG-ul Conservation Carpathia. Prețul de vânzare a fost de aproximativ 914.700 de lei, adică 2.255 euro pe hectar.

De altfel, analizând cele 10 tranzacții de anul acesta, reiese că prețul pe hectar a variat între 1.400 de euro, în Dolj, până la 116.470 de euro-terenul din Iași.

Menţionăm că în clasamentul celor mai mari tranzacţii cu terenuri arabile în funcţie de suprafaţa și valoarea acestora, Economica a luat în calcul comunicările de acceptare a terenurilor mai mari de 30 de hectare, menţionate pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Enel are o nouă firmă în componența sa. Gridspertise se va ocupa cu transformarea digitală a rețelelor electrice
Grupul Enel are o nouă firmă în componența sa. Gridspertise se va ocupa cu transformarea digitală a rețelelor electrice
Grupul italian Enel a inaugurat astăzi o nouă firmă, Gridspertise fiind o filială ce are ca scop sprijinirea DSO (distribuitorilor n.r.) în trecerea la o noua eră de rețele inteligente......
Contorul de energie electrică trebuie citit de distribuitor la maximum trei luni – proiect de OUG
Contorul de energie electrică trebuie citit de distribuitor la maximum trei luni – proiect de OUG
Contorul de energie elecrică al consumatorului casnic trebuie citit la maximum trei luni, potrivit proiectului de Ordonanță ...
Mario Draghi: Guvernul nu vrea să crească taxele. Italienii vor fi sprijiniți pentru achitarea facturilor la energie
Mario Draghi: Guvernul nu vrea să crească taxele. Italienii vor fi sprijiniți pentru achitarea facturilor la energie
Guvernul italian nu intenţionează să majoreze taxele şi va căuta să ajute firmele şi gospodăriile să absoarbă aşteptata ...
Banca Naţională a Elveţiei a menținut rata dobânzii de referință la minus 0,75%
Banca Naţională a Elveţiei a menținut rata dobânzii de referință la minus 0,75%
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a menţinut politica sa monetară ultra-expansionistă, în linie cu estimările analiştilor, ...