CEC Bank a atras cu succes peste 119 milioane de euro de pe piețele internaționale, printr-o nouă emisiune de obligațiuni eligibile MREL

CEC Bank a atras azi, 7 februarie, peste 119 milioane de euro (peste 587 de milioane de lei) printr-un nou plasament internațional de obligațiuni eligibile MREL, ceea ce duce finanțarea totală atrasă cu succes de pe piețele de capital prin cele trei tranșe de obligațiuni ce se intenționează a fi eligibile MREL la 1,2 miliarde de lei. Cea mai recentă emisiune, a treia, a fost suprasubscrisă de 1,2 ori.
Gabriela Ţinteanu - mar, 07 feb. 2023, 13:02
CEC Bank a atras cu succes peste 119 milioane de euro de pe piețele internaționale, printr-o nouă emisiune de obligațiuni eligibile MREL

“Suntem mândri că CEC Bank este atractivă pentru investitorii instituționali, cu atât mai mult cu cât contextul de piață este unul dificil și marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere al contextului geopolitic. Pentru noi, este încă o confirmare a faptului că strategia de transformare a băncii și rezultatele financiare solide obținute au ajutat la susținerea încrederii și interesului investitorilor. Vom continua și în acest an să urmărim planurile de creștere și de atragere de resurse și capital pentru a finanța economia românească”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

Cea mai recentă emisiune a fost realizată în cadrul programului MTN (Medium Term Notes) pentru care banca a obținut, la sfârșitul anului trecut, aprobarea privind prospectul din partea CSSF (Le Commission de Surveillance du Secteur Financier) în vederea unei posibile listări la Bursa de Valori din Luxemburg. În baza Programului, banca poate emite obligațiuni în limita unui plafon total de 600 milioane euro (sau echivalent în alte monede).

Cea mai recentă tranșă de obligațiuni, cu o valoare totală de peste 119 de milioane de euro, cu o maturitate de 5 ani  și un randament fix de 7,50%/an, a fost suprasubscrisă de 1,2 ori de către investitori. Aceasta este cea de-a treia tranșă plasată cu succes în cadrul Programului și vine în urma atrageri cu succes de către CEC Bank, la sfârșitul lunii decembrie 2022, a echivalentului a peste 650 de milioane de lei prin două tranșe denominate în lei și euro.

Programul de obligațiuni al CEC Bank are ca aranjori un consorțiu format din Citigroup și Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România. Dentons au rolul de consultant juridic al emitentului cu privire la Program, iar aranjorii sunt asistați de către Clifford Chance (în fiecare caz prin birourile din Frankfurt și București).

CEC Bank intenționează listarea celei mai recente tranșe de obligațiuni atât la Bursa de Valori de la Luxemburg, cât și la Bursa de Valori de la București.

„Ne bucurăm că am putut contribui la succesul plasamentului celei de-a doua emisiuni de obligațiuni eligible MREL a CEC Bank. Acest lucru reconfirmă expertiza noastră pe piața de capital, recunoscută în domeniul obligațiunilor, inclusiv în sfera propriilor emisiuni de acest tip. Suntem încrezători că prin contribuția noastră vom susține acest domeniu atât de necesar dezvoltării pieței de capital și a intermedierii financiare în România”, a declarat Mihail Ion, Vicepreședinte Raiffeisen Bank.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...