CEC Bank a obţinut primul rating internaţional, BB, de la Fitch

09 03. 2022
cec_bank2_copy_91430900

„Obţinerea ratingului Fitch este un semnal că banca are un profil financiar solid şi se conformează bunelor practici de guvernanţă corporativă şi transparenţă. Ratingul din partea unei agenţii internaţionale este un pas necesar, în contextul în care CEC Bank are în plan accesarea pieţelor de capital prin emisiuni de obligaţiuni subordonate. Vrem să ne diversificăm sursele de finanţare pentru a susţine creşterea şi consolidarea poziţiei pe piaţă şi credem că instrumentele pe care le vom lansa vor crea noi oportunităţi pentru investitori”, a declarat Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank, într-un comunicat.

Instituţia financiar-bancară a demarat un amplu program de modernizare şi transformare în 2019. În ultimii 3 ani, banca a reuşit să-şi majoreze cota de piaţă de la 6,50% în 2018 la 7,9% la sfârşitul lui 2021 şi a înregistrat o creştere de 72% a activelor bancare. Totodată, profiturile băncii au crescut la niveluri record – de peste 350 de milioane de lei anual în perioada 2019-2021, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, ratingul CEC Bank reflectă poziţia financiară solidă, nivelul bun de lichiditate şi modelul de afaceri sustenabil, în condiţiile în care banca îşi susţine activitatea în principal pe baza surselor atrase de la clienţii nebancari şi are cea mai mare reţea teritorială din ţară, cu o pondere de peste 25% în totalul unităţilor bancare din România, scrie Agerpres.

Banca este angajată într-o serie de proiecte de investiţii şi informatizare care urmăresc consolidarea modelului de afaceri hibrid lansat în 2019, prin care produsele şi serviciile CEC Bank sunt disponibile atât prin intermediul reţelei fizice, cât şi online. CEC Bank a fost printre primele bănci din România care şi-au digitalizat produsele bancare: conturile şi creditele negarantate pot fi contractate 100% online de către persoanele fizice şi, în ultimul an, oferta digitală a fost extinsă şi la nivelul IMM-urilor – cu pachete de cont bancar şi scrisori de garanţie ce pot fi contractate de la distanţă.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50 de miliarde lei, la sfârşitul lui 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.