CEC Bank acordă un împrumut de 15 milioane de euro companiei AAylex ONE, care deține brandul Cocorico

CEC Bank a anunțat joi că acordă o linie de credit de 15 milioane de euro pentru finanțarea activității curente a unuia dintre cei mai mari jucători din industria de produse alimentare din România, AAylex ONE, companie ce deține brandul Cocorico.
Ion Dobreanu - joi, 18 aug. 2022, 19:03
CEC Bank acordă un împrumut de 15 milioane de euro companiei AAylex ONE, care deține brandul Cocorico

Compania PCF Investment Banking a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv al AAylex ONE în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției.

AAylex ONE are peste 2 500 de angajați și estimează o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei la sfârșitul lui 2022. Compania este în top trei producători de carne de pasăre din România, fiind una dintre cele mai mari firme integrate pe verticală la nivel național. Societatea deține două fabrici de nutrețuri de mare capacitate, ferme de reproducție, incubație și creștere pui, un abator performant echipat cu tehnologie de ultimă generație, precum și două fabrici ultra-moderne, la nivel european, de procesare produse inovative cu valoare adăugată.

La finalul anului trecut, în urma unui proces de fuziune prin contopire, grupul a reușit o premieră în România, integrând într-o singură companie, AAylex ONE, 16 dintre entitățile sale. Întregul proces a avut ca scop creșterea eficienței operaționale, precum și continuarea strategiei de dezvoltare, ce are ca punct central consumatorul, bazată pe inovație, tehnologie superioară, calitate și sustenabilitate la cel mai înalt nivel, demonstrată de numeroasele certificări de calitate obținute anual de cocorico.ro.

„Suntem alături de afacerile românești și ne bucurăm că putem susține un jucător local cu tradiție să-și continue dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție. Aaylex – un grup dezvoltat de antreprenori români este una dintre poveștile de succes din industria alimentară autohtonă: a ajuns unul dintre cei mai mari jucători de pe piață și se dezvoltă în continuu, cu soluții inovative și adaptate nevoilor de pe piață”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

„Prin obținerea acestui credit, ne bucurăm să extindem parteneriatul nostru cu CEC Bank, având certitudinea că această colaborare demonstrează fără îndoială sustenabilitatea afacerii AAylex ONE și a piețelor pe care activăm. În cei 40 de ani de existență, am devenit compania care suntem astăzi, evoluând odată cu timpurile, cu oamenii și cu societatea, totul într-o lume în continuă și rapidă schimbare. Am privit mereu către viitor, anticipând și reflectând asupra viziunii noastre, aceea de a reprezenta un etalon de calitate pentru parteneri și clienți, oriunde s-ar afla.

Am depășit obstacolele și am devenit mai puternici, muncind cu determinare în fiecare zi, pentru a construi un „mâine” mai bun. Am reușit, astfel, să oferim tot ce este mai bun, tuturor celor care nu se mulțumesc cu puțin. Aceasta este promisiunea noastră de neclintit”, a declarat Bogdan Stanca, fondator și Președinte Directorat AAylex ONE.

„O tranzacție care confirmă încrederea acordată de către CEC Bank companiilor românești din agricultură, prin susținerea activității AAylex One într-un sector, zootehnic, cheie pentru economia locală și europeană”, a declarat Mihai Iordan, Managing Partner PCF Investment Banking.

Anterior, în 2021 CEC Bank împreună cu EximBank au finanțat cu 20 de milioane de euro expansiunea Grupului AAylex, prin preluarea Banvit Foods, unul dintre cei mai mari producători de furaje și de “pui de o zi” din România și este parte din sindicatul de cinci bănci care au acordat, în martie 2022, o finanțare sindicalizată de 431 de milioane de lei pentru consolidarea împrumuturilor grupului AAylex ONE.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 53,3 de miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2022.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN, unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Despre AAylex ONE

AAylex ONE S.A. (proprietar al brandului Cocorico) are ca misiune să ofere hrană naturală, sănătoasă și gustoasă pentru copii, adulți și seniori, la cele mai înalte standarde, atestate prin numeroasele certificări de calitate, interne și internaționale. O atenție deosebită a fost acordată sustenabilității și responsabilității sociale privind risipa alimentară, ceea ce a dus la alcătuirea portofoliului de produse tip porție, investiții energetice și acțiuni concrete de protecție a mediului realizate cu ajutorul celor peste 2.500 de angajati.

AAylex ONE S.A. deține fabrici specializate în prepararea hranei puilor, ferme de reproducție, incubație și creștere a puilor, un abator dotat cu tehnologie de ultimă generație, cu o capacitate anuală de peste 100.000 tone de carne, cele mai moderne unități de fabricație produse ’’ready to eat’’ din Europa, unități de ambalare și distribuție, laboratoare pentru fiecare ciclu de producție, precum și bucătărie industrială, unde se efectuează teste pentru produsele gata pentru consum. În ultimii ani, compania a făcut investiții importante pentru integrarea și consolidarea întregului lanț de creștere, fabricație și distribuție, tot procesul desfășurându-se în condiții de maximă biosecuritate cocorico.ro .

Despre PCF Investment Banking

PCF Investment Banking este cel mai important consultant local în domeniul serviciilor de finanțări și investiții corporative, M&A (fuziuni și achiziții) și atragere de investiții. Compania a consiliat peste 100 de companii locale și internaționale, finalizând tranzacții cu o valoare de peste 2.5 miliarde de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dispare al doilea magazin Cora deschis în România. Supernova redeschide București Lujerului și Constanța Brătianu sub sigla Supernova unde fostele Cora vor opera sub brandul Carrefour
Dispare al doilea magazin Cora deschis în România. Supernova redeschide București Lujerului și Constanța Brătianu sub ...
Centrele Cora Lujerului și Cora Constanța Brătianu au fost renovate și redenumite Supernova București Lujerului și Supernova Constanța, anunță compania.De asemenea, fostul hypermarket Cora......
O nouă criză în Europa? Îngrăşămintele, noul produs rusesc de care Europa este dependentă – Financial Times
O nouă criză în Europa? Îngrăşămintele, noul produs rusesc de care Europa este dependentă – Financial Times
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a ...
Planuri de extindere a două magistrale de metrou, M3 și M5. Unde ar putea ajunge
Planuri de extindere a două magistrale de metrou, M3 și M5. Unde ar putea ajunge
Primăria Sectorului 6 spune că este în discuții cu Metrorex și cu Guvernul pentru extinderea spre ieșirile din oraș ...
Petrom se retrage din Georgia
Petrom se retrage din Georgia
OMV Petrom a anunțat că se retrage din Georgia, acolo unde avea concesionat un câmp offshore unde nu începuse încă ...