CEC Bank finanțează noua fabrică a producătorului de lactate artizanale Artesana cu aproximativ 5 milioane de euro

 CEC Bank finanțează noul proiect de investiții Artesana, cel mai mare producător local de lactate artizanale din lapte integral și neomogenizat, proiect ce constă în construcția unei noi fabrici care va asigura triplarea capacității de producție începând de anul viitor. Numărul angajaților va crește până la 100 de persoane, în același ritm cu creșterea graduală a producției, aratăun comunicat al CEC Bank.
Gabriela Ţinteanu - mie, 19 mai 2021, 13:38
CEC Bank finanțează noua fabrică a producătorului de lactate artizanale Artesana cu aproximativ 5 milioane de euro

Valoarea investiției pentru construcția noii fabrici și achiziția de echipamente moderne de producție este de aproximativ 5 milioane de euro. CEC Bank finanțează acest proiect printr-un credit de investiții de 13,5 milioane de lei, dar și prin pre-finanțarea ajutorului de stat aprobat pentru noua fabrică Artesana, de aproximativ 2,3 milioane euro, printr-un credit punte. Artesana beneficiază și de susținerea companiei de private equity ROCA Investments, care a intrat în acționariatul companiei la sfârșitul anului trecut, prin achiziția unui pachet de 20% din acțiuni.

”Suntmândru că am reușit să atragem în portofoliul nostru Artesana, o afacere de familie, construită de antreprenori români. La CEC Bank susținem economia locală și antreprenorii care au reușit să dezvolte afaceri de succes și care au curaj să investească și să-și ducă proiectele mai departe”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

”Proiectul noii fabrici Artesana a fost foarte convigător și astfel am atras de partea noastră două finanțări strategice, din partea CEC Bank și a Ministerului Finanțelor Publice, prin ajutorul de stat nerambursabil. Avem încredere în potențialul acestui proiect deoarece ne bazăm pe parteneriatul solid cu ROCA Investments, care face parte din acționariatul Artesana, și pe susținerea celor două instituții financiare alături de care putem să accelerăm scalarea companiei și să amplificăm potențialul brandului nostru. Rămânem în continuare fideli misiuniiArtesana de a oferi lactate artizanale minimum procesate, din lapte integral, neomogenizat și pasteurizat la temperatură joasă, care păstrează calitățile nutriționale ale laptelui”, au declarat Alina și Daniel Donici, fondatorii Artesana.

Lucrările la noua fabrică Artesana din Tecuci au demarat în luna aprilie. Aceasta va fi construită lângă fabrica existentă și va avea o suprafață totală de 3.100 mp, din care suprafața de producție va ocupa circa 2.350 mp. În urma investiției, capacitatea de producție a Artesana va crește cu aproximativ 40 de tone de lapte pe zi, de trei ori mai mult decât producția actuală. Noua fabrică va fi dotată cu echipamente moderne de producție, de la linii automatizate de procesare a laptelui, până la etichetare și ambalarea finală.

Artesana a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,7 mil. euro, în creștere cu 21% față de anul anterior. Compania și-a extins distribuția în peste 700 de magazine din retailul modern, precum și în lanțuri locale și băcănii specializate.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...