CEC Bank va asigura potențialul de dezvoltare al autorităților publice locale din diverse regiuni ale țării prin două parteneriate pe termen lung: cu BEI și cu BID

CEC Bank va finanța autoritățile publice locale din diverse regiuni din România în baza a două parteneriate: cel cu BEI care asigură un împrumut de 25 de milioane de euro și convenția cu BID care o convenție de garantare pentru proiectele publice de investiții strategice destinate finanțării entităților din sectorul public, arată CEC Bank.
Gabriela Ţinteanu - vin, 26 dec. 2025, 11:23
CEC Bank va asigura potențialul de dezvoltare al autorităților publice locale din diverse regiuni ale țării prin două parteneriate pe termen lung: cu BEI și cu BID

Prin convenția cu BID, CEC Bank va oferi un acces mai facil la finanțare pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT), companiile publice care furnizează servicii de utilitate, companiile de interes local sau național cu capital majoritar de stat, precum și instituțiile publice, vor beneficia de un acces mai facil la finanțare, prin intermediul garanției oferite de BID.

Această inițiativă sprijină dezvoltarea proiectelor din domenii strategice, esențiale pentru comunități – de la modernizarea rețelelor de apă și canalizare, la creșterea eficienței energetice și digitalizarea serviciilor publice locale și regionale.

Beneficiarii finali ai garanției BID sunt: unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT-uri); companiile de utilități publice, aflate în subordinea UAT-urilor sau deținute de alte organisme publice și  instituțiile și companiile de interes public, implicate în proiecte de investiții strategice.  Beneficiarii vor accesa finanțările prin credite CEC Bank.

Valoare minimă a creditelor garantate este de 5.000.000 lei, în tmp ce maxima este de 150.000.000 lei: Perioada maximă de garantare este de 15 ani, iar valoarea garanției de 80% din credit.

Fondurile obținute de la Banca Europeană de Investiții vor fi dirijate către proiecte din sectorul public în regiunile cele mai afectate de tranziția climatică, arată cele două instituții financiare.

Acesta este primul împrumut intermediat prin facilitatea de împrumut pentru sectorul public susținut printr-un pachet dedicat în cadrul InvestEU Advisory Hub (centrul de consiliere InvestEU).

CEC Bank va canaliza creditul BEI către proiecte din sectorul public care promovează dezvoltarea economică durabilă, în special în regiunile din România cele mai afectate de tranziția climatică.

Împrumutul BEI va ajuta România să promoveze coeziunea economică, asigurând echitatea socială. Banca de stat CEC Bank deține cea mai mare rețea bancară din România, facilitând finanțarea proiectelor din întreaga țară.

În plus, prin unitatea sa de consultanță, BEI va ajuta inițiatorii de proiecte să obțină granturi în cadrul unui program paralel al Comisiei Europene, cunoscut sub numele de Facilitatea de împrumut pentru sectorul public sau FISP.

Acordul de finanțare vine în cadrul unei componente din Pactul verde european, cunoscută sub numele de „Mecanismul pentru o tranziție justă”, care oferă o combinație de împrumuturi BEI și granturi din partea Comisiei către entități publice în regiunile cele mai afectate de tranziția climatică.

„Susținerea proiectelor de investiții ale administrațiilor publice locale, care contribuie direct la dezvoltarea comunităților și la îmbunătățirea calității vieții, reprezintă o direcție strategică pentru CEC Bank”, a spus directorul general al CEC Bank, Bogdan Neacșu. „Finanțarea oferită prin parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții adaugă valoare în termeni de stabilitate și încredere, prin costuri competitive și maturități adaptate proiectelor de infrastructură. Colaborarea cu BEI consolidează rolul CEC Bank ca principal partener financiar al autorităților locale în implementarea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea României.” 

Programul InvestEU oferă UE finanțare pe termen lung, valorificând fonduri private și publice substanțiale pentru a sprijini o redresare durabilă.

De asemenea, ajută la mobilizarea de investiții private pentru prioritățile de politică ale UE, precum Pactul verde european și tranziția digitală. InvestEU reunește multitudinea de instrumente financiare disponibile în UE pentru a susține investițiile din UE, făcând finanțarea proiectelor de investiții din Europa mai simplă, mai eficientă și mai flexibilă.

Programul are trei componente: Fondul InvestEU, Platforma de consiliere InvestEU și Portalul InvestEU. Fondul InvestEU este implementat prin intermediul unor parteneri financiari care vor investi în proiecte, beneficiind de garanția UE de 26,2 miliarde EUR.

Întreaga garanție bugetară va susține proiectele de investiții ale partenerilor de implementare, crescându-le capacitatea de suportare a riscurilor și mobilizând investiții suplimentare de cel puțin 372 miliarde EUR.

 

Te-ar mai putea interesa și
UE avertizează Meta că trebuie să deschidă WhatsApp pentru serviciile de AI concurente
UE avertizează Meta că trebuie să deschidă WhatsApp pentru serviciile de AI concurente
Uniunea Europeană a ameninţat luni că va lua "măsuri provizorii" împotriva Meta dacă gigantul tehnologic american nu îşi va deschide serviciul de mesagerie WhatsApp pentru instrumentele de......
Bitcoin își revine după minimele înregistrate care au atins nivelul de dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Fondul IBIT al BlackRock înregistrează volume zilnice record
Bitcoin își revine după minimele înregistrate care au atins nivelul de dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Fondul ...
După ce a scăzut la cel mai mic preț de la alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie 2024, bitcoinul a înregistrat ...
Noi probleme la Barajul Vidraru după tranzitarea controlată a unei viituri. Apa furnizată la Curtea de Argeş rămâne nepotabilă
Noi probleme la Barajul Vidraru după tranzitarea controlată a unei viituri. Apa furnizată la Curtea de Argeş rămâne ...
O nouă creştere a turbidităţii apei furnizate în zona Curtea de Argeş s-a înregistrat în ultimele zile, după tranzitarea ...
Anunț de la Wizz Air pentru toți clienții. Schimbare în toate avioanele
Anunț de la Wizz Air pentru toți clienții. Schimbare în toate avioanele
Wizz Air, una dintre cele mai importante companii aeriene low-cost din Europa, extinde serviciul WIZZ Class la nivelul întregii ...