CEC Bank va asigura, printr-un program social, 25.000 de mese pentru persoanele vulnerabile

Proiectul "Adoptă o Cantină", parte din programul Social Food, beneficiază de sprijinul CEC Bank, care asigură timp de trei luni aproximativ 25.000 de porţii de mâncare caldă pentru persoanele vulnerabile ce frecventează cantina socială Ominis din Bucureşti, a anunţat Asociaţia Black Sea FooDignity (BSFDA), fondată de chef Adrian Hădean.
AGERPRES - lun, 18 mai 2026, 09:40
CEC Bank va asigura, printr-un program social, 25.000 de mese pentru persoanele vulnerabile
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul funcţionează prin angajamentul companiilor care aleg să se implice şi să asigure, pentru o perioadă determinată, costurile operaţionale ale unei cantine sociale, astfel încât beneficiarii acesteia să nu resimtă nicio întrerupere în accesul la hrană.

„Oamenii care vin la cantina Ominis au nevoie ca mâncarea să fie acolo în fiecare zi. Când o companie alege să susţină asta timp de trei luni, face ceva concret şi util pentru aceşti oameni. CEC Bank a înţeles logica asta şi suntem bucuroşi că sunt alături de noi”, a declarat chef Adrian Hădean, citat în comunicat.

Social Food asigură zilnic o mie de porţii de mâncare caldă pentru persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate socială, în colaborare cu cantinele sociale din program. Mâncarea caldă oferită este, pentru cei mai mulţi dintre beneficiari, singura masă consistentă a zilei, se subliniază în comunicat.

„CEC Bank este o bancă construită de oameni şi asta înseamnă, pentru noi, şi alături de cei care au nevoie de sprijin concret. Programul ‘Adoptă o Cantină’ ne-a convins tocmai prin claritatea lui: ştii exact ce faci, ştii pentru cine o faci şi poţi vedea, la finalul zilei, că s-a întâmplat ceva real. Ne bucurăm că putem să contribuim la asta”, a explicat Cătălina Roman, director Identitate şi Comunicare CEC Bank.

În luna iulie, echipa băncii va fi prezentă şi prin voluntariat direct în cantina Ominis. Voluntarii vor pregăti mâncarea şi vor servi beneficiarii alături de echipa Social Food.

BSFDA este o organizaţie umanitară fondată în 2015 de chef Adrian Hădean, iniţial sub denumirea „Asociaţia Adi Hădean”. Misiunea sa este de a oferi sprijin persoanelor lipsite de resurse financiare şi de a combate insecuritatea alimentară. Din 2020, organizaţia şi-a extins activitatea pentru a furniza zilnic mese calde celor aflaţi în nevoie.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...