Cehia a ajuns să importe gaze din Algeria

Republica Cehă a început să importe gaze din Algeria în încercarea de a compensa livrările din Rusia a anunțat joi grupul energetic CEZ, citat de la Al-Arabiya.
Mihai Nicuţ - vin, 01 nov. 2024, 07:39
Cehia a ajuns să importe gaze din Algeria

Aprovizionarea prin conducte din Tunisia și Italia va acoperi aproximativ două procente din consumul de gaze din Cehia, corespunzând nevoilor a 100.000 de gospodării, a declarat purtătorul de cuvânt al CEZ, Roman Gazdik, într-un comunicat.

El a adăugat că livrările negociate cu compania de stat Sonatrach din Algeria au început în octombrie.

„Am mai făcut un pas pentru a ne spori securitatea energetică”, a declarat directorul executiv al CEZ, Daniel Benes.

Un susținător ferm al Kievului, Praga importă deja gaze din Germania, Norvegia și printr-un terminal de gaze naturale lichefiate din Olanda.

Republica Cehă, membră a UE și NATO, țară cu 10,9 milioane de locuitori, a încercat să-și diminueze dramatic de petrol și

Cehii au folosit 6,76 miliarde de metri cubi de gaz în 2023, o scădere de 10,4% față de 2022, datorită politicii de economisire romovate puternic de guvern după invazia Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...