Cei 2.400 de angajaţi ai Rulmenţi SA Bârlad, trimişi în şomaj tehnic câte o săptămână pe lună

Economica.net
17 01. 2013
rulmenti_97538400

Patronatul Societatea Rulmenţi SA Bârlad a decis diminuarea activităţii în primul semestru din acest an cu un procent de 25 la sută, pe fondul scăderii cererii de rulmenţi de pe piaţa mondială în această perioadă a anului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ca o consecinţă directă a scăderii producţiei în cadrul fabricii bârlădene de rulmenţi, cei 2.400 de salariaţi sunt trimişi în şomaj tehnic, câte o săptămână din fiecare lună a perioadei ianuarie – martie 2013.

„Cererea de rulmenţi pe piaţă este puţin mai mică decât aşteptările noastre, raportat evident şi la capacitatea de producţie a societăţii şi a personalului pe care-l avem angajat. Nu suntem singura fabrică de profil din România care se confruntăm cu această problemă, fiecare societate stabilindu-şi propriul program de diminuare a activităţii. Noi am decis să trimitem angajaţii acasă câte o săptămână din fiecare lună din primul trimestru al acestui an, perioadă în care sperăm să se învioreze piaţa europeană şi cea americană de rulmenţi”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul tehnic şi de producţie al SC Rulmenţi SA Bârlad, Ion Terecoasa.

Potrivit sursei citate, holdingul turcesc Kombassan, care deţine fabrica Rulmenţi SA Bârlad, a luat decizia trimiterii în şomaj tehnic a angajaţilor pentru a nu se recurge la disponibilizări. Pe perioada cât vor sta acasă, salariaţii fabricii bârlădene vor primi 75 la sută din salariul de bază.