Cei mai bogaţi 10% dintre britanici sunt de 850 de ori mai avuţi decât cei mai săraci 10%

Economica.net
03 12. 2012
lire_sterline_18457600_54538100

Familiile britanice aflate în a doua jumătate a clasamentului bunăstării au la dispoziţie numerar, proprietăţi şi pensii echivalente cu doar 4.400 de lire sterline, faţă de 1,2 milioane de lire sterline în cazul primelor 10%, studiul scoţând în evidenţă inegalităţile mari existente în Marea Britanie, informează publicaţia The Guardian.

Potrivit raportului, cele mai sărace 50% dintre gospodăriile britanice au acces imediat la numerar în valoare de 400 de lire sterline, comparativ cu 123.200 de lire în cazul celor mai bogate 10% dintre familii.

Familiile bogate se află mai ales în Londra şi sudul Angliei, iar probabilitatea de a fi conduse de o persoană cu studii superioare este de trei ori mai mare decât în cazul celor din a doua jumătate a spectrului bunăstării.

Cel mai mare decalaj între bogaţi şi săraci nu este în privinţa proprietăţilor, ci al pensiilor. Oficiul de Statistică a constat că cei mai bogaţi 10% dintre britanici deţin proprietăţi cu o valoare medie de 340.000 de lire şi au constituit economii pentru pensii de 742.000 de lire.Cele mai sărace 50% dintre gospodării nu au proprietăţi imobiliare, iar economiile pentru pensii sunt în medie de numai 4.000 de lire.

Cercetarea este prima într-o serie de studii referitoare la bunăstarea diferitelor categorii sociale, a precizat instituţia.

Ministrul de Finanţe George Osborne urmează să anunţe o nouă reducere a facilităţilor fiscale acordate bogaţilor pentru contribuţiile la fondurile de pensii, urmând ca veniturile bugetare să crească cu până la 2 miliarde de lire.

Raportul evaluează averea cumulată a britanicilor, incluzând pensiile, proprietăţile şi economiile, la 10.300 miliarde de lire. Cei mai săraci 50% deţin sub o zecime din această avere, faţă de 43,8% în cazul celor mai bogaţi 10%.