Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este șeful UBS. Cât a câștigat anul trecut

Şeful grupului bancar elveţian UBS AG, Sergio Ermotti, a fost anul trecut cel mai bine plătit director general în rândul celor mai mari bănci din Europa continentală, în timp ce şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a obţinut cea mai mare creştere a veniturilor, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 21:24
Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este șeful UBS. Cât a câștigat anul trecut

Conform calculelor Bloomberg, compensaţia totală a lui Ermotti în 2024 s-a situat la 14,9 milioane de franci elveţieni (15,6 milioane de euro), mult peste nivelul mediu al veniturilor directorilor generali de la cele mai mari 10 bănci din regiune. Orcel nu a fost mult în urmă, cu 13,2 milioane de euro, datorită unei creşteri de 32% a remuneraţiei, cel mai semnificativ avans în rândul omologilor săi.

Sergio Ermotti a fost unul din cei mai bine plătiţi directori de bancă din Europa în 2023, când a câştigat 14,4 milioane de franci elvețieni pentru cele nouă luni pe care le-a petrecut cu supervizarea integrării Credit Suisse, pe care UBS a preluat-o recent.

Anul trecut, multe bănci din Europa au raportat profituri semnificative, pe fondul ratelor mai ridicate ale dobânzilor, ceea ce le-a permis să majoreze recompensele acordate investitorilor. Cotaţiile acţiunilor au crescut semnificativ, iar raliul a accelerat în primul trimestru din 2025.

Ermotti şi Orcel au fost criticaţi de investitori din cauza remuneraţiei lor. UBS şi UniCredit au argumentat că sunt justificate compensaţiile, citând performanţele realizate de bănci şi concurenţa acerbă pentru talente.

„Această ajustare este necesară pentru a stimula pe termen lung angajamentul directorului general pe o piaţă competitive market”, se arată în comunicatul UniCredit privind remuneraţia acordată lui Orcel, după criticile frmei ISS.

Cea mai mare parte a plăţilor de care beneficiază Ermotti şi Orcel sunt legate de planuri de stimulare pe termen lung, ceea ce înseamnă că nu vor primi banii în acest moment. Valoarea finală a remuneraţiilor de poate modifica, în funcţie de evoluţia cotaţiilor acţiunilor.

Cea mai mare parte a majorării plăţilor către bancheri a avut loc la diviziile de investiţii bancare, care au raportat rezultate solide în 2024.

Şefii Credit Agricole, Philippe Brassac, şi ING Groep, Steven van Rijswijk, sunt la limita inferioară în lista plăţilor de la cele mai mari 10 bănci din Europa.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...