Cel mai bogat asiatic cumpără O2, al doilea operator britanic de telefonie mobilă

Economica.net
25 03. 2015
o2_o_2_35850200

Firma sa, Hutchison Whampoa, deţine şi grupul de telecomunicaţii Three Group iar preluarea O2 va duce la crearea celei mai mari companii de telefonie mobilă din Regatul Unit. Tranzacţia va fi atent analizată de autorităţile de reglementare de la Londra şi din Uniunea Europeană deoarece astfel va fi redus numărul operatorilor principali din Marea Britanie de la patru la trei, ceea ce ar putea să nu fie în beneficiul consumatorilor.

În prezent, piaţa telecomunicaţiilor mobile din Marea Britanie este dominată de O2, EE, Vodafone şi Three, scrie Agerpres.

Grupul britanic BT Group a anunţat luna trecută că a ajuns la un acord privind preluarea operatorului britanic de telefonie mobilă EE de la Deutsche Telekom AG şi Orange SA pentru 12,5 miliarde de lire sterline (16,6 miliarde de euro sau 18,8 miliarde de dolari). Anterior BT a negociat şi preluarea O2.

Divizia de telefonie mobilă a Hutchison Whampoa, Three Group, este prezentă pe piaţa de telefonie mobilă din Marea Britanie, Italia, Irlanda, Suedia, Danemarca şi Austria.

În ultimii ani, Li Ka-shing, în vârstă de 86 de ani, a făcut achiziţii în străinătate de peste 20 miliarde de lire sterline. Recent, acesta a cumpărat grupul britanic Eversholt Rail pentru 1,1 miliarde de lire sterline.

Li Ka-shing îşi reorganizează imperiul de afaceri, alcătuit din afaceri imobiliare, energie, telecomunicaţii şi porturi. Miliardarul s-a născut în China, la Chaozhou, şi este stabilit în Hong Kong.