Impact a vândut apartamente de peste 42 de milioane de euro în 2020. Profitul a scăzut cu 52%

Impact Developer & Contractor a vândut în 2020 apartamente din proiectele Greenfield Băneasa şi Luxuria Residence în valoare de 42,3 milioane de euro, în creştere cu 28% faţă de 2019, a anunțat compania pe Bursa de la București. În schimb, profitul net al dezvoltatorului s-a redus cu 52%.
Andrada Ghira - vin, 23 apr. 2021, 19:56
Impact a vândut apartamente de peste 42 de milioane de euro în 2020. Profitul a scăzut cu 52%

Impact a vândut anul trecut 368 de apartamente din cartierul Greenfield Băneasa și în ansamblul Luxuria Residence din zona Expoziţiei. În plus, dezvoltatorul a încheiat 199 de precontracte de vânzare – cumpărare și rezervări, cu o valoare totală de 24,5 milioane euro, care se vor transforma în venituri pe parcursul acestui an şi în 2022, se arată în raportul companiei.

Cu toate că a vândut mai mult decât în 2019, profitul net s-a redus cu 52%, de la 154,4 milioane de lei în 2019, la 74,8 milioane de lei în 2020.

Tot anul trecut,  Impact a demarat la Constanța ansamblul  Boreal Plus, care va avea 18 vile și 673 de apartamente, și și-a extins prezența la Iași, unde a cumpărat un teren pentru Grenfield Copou, un proiect cu 1.100 de apartamente care vor fi finalizate până în 2024.

„Cererea de locuinţe se menţine crescută în continuare, ceea ce creează un context propice pentru a ne accelera expansiunea”, spune Tinu Sebeșanu, COO Impact Developer & Contractor.

Principalele aspecte din raportul Impact

  • Impact va finaliza în prima parte a acestui an cea de-a treia fază a proiectului Luxuria, cu 130 de apartamente;
  • Tot în prima jumătate a acestui an vor fi finalizare și cele 18 vile din proiectul Boreal din Constanța;
  • S-au identificat locații/terenuri în București și în alte orațe din țară (Iași, Constanța) pentru dezvoltari viitoare;
  • Emisiunea de obligatiuni de tip Plasament Privat in valoare de 6.58 mEUR cu o rată de dobânda fixă de 6,4% p.a., platibilă semestrial. Obligațiunile au fost emise de Impact cu data de 24 decembrie 2020, cu o maturitate de șase ani și vor fi listate pe Piața Reglementată a BVB în prima jumatate a anului 2021;
  • Prețul mediu al apartamentelor vândute a înregistrat o creștere medie de 4,89% în 2020 față de 2019, de la 1.103 euro/mp suprafață construită fără spații comune în 2019, la 1.157 euro/mp în 2020;
  • Pe langă apartamentele vândute, Impact a înregistrat anul trecut venituri de 12,2 milioane de lei aferente contractului încheiat în decembrie 2019 pentru vânzarea unui lot de teren de 1,68 ha situat în Constanța.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...