Cel mai bun an pentru vânzările de maşini noi, din 2009. Aproape jumătate de milion de maşini second-hand au intrat în ţară, în primele 11 luni

Volumul total al vânzărilor de autovehicule noi a ajuns, în România, la 171.345 de unităţi, în intervalul ianuarie - noiembrie, în creştere cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, pe ansamblul celor 11 luni din 2018, s-au consemnat 434.914 de unităţi comercializate, în scădere cu 8,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent.
Economica.net - joi, 27 dec. 2018, 12:17
Cel mai bun an pentru vânzările de maşini noi, din 2009. Aproape jumătate de milion de maşini second-hand au intrat în ţară, în primele 11 luni

Luna noiembrie a acestui an consemnează un volum al livrărilor de 18.240 unități (cea mai bună lună noiembrie din ultimii 10 ani), cu 23,3% mai mult decât în luna similară a anului anterior. Ca urmare, după 11 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge la 171.345 unități, cu 20,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind și cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 11 luni în ultimii 10 ani (în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau în aceasta perioadă doar 138.104 unități).

Achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în continuare, de către persoanele juridice, în cea mai mare parte (60% din total), dar în acelaşi timp numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în primele 11 luni din 2018 (respectiv 58.107 de unităţi) s-a majorat cu circa 41,1% în comparaţie cu perioada similară din 2017.

Conform datelor centralizate de APIA, din cele 171.345 de autovehicule noi livrate din ianuarie până în noiembrie, 145.208 au fost autoturisme (+22,5%, comparativ cu 2017) şi 26.137 autovehicule comerciale (+10,1% vs 2017). În clasamentul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) continuă să conducă Dacia, cu 49.986 unităţi, urmată de Volkswagen (15.219), Renault (13.439), Ford (12.616) şi Skoda (12.425).

În cazul autoturismelor, prima poziţie este ocupat detaşat de Dacia, cu 47.026 unităţi (32,4% cotă de piaţă). Ierarhia continuă cu Volkswagen (13.636 unităţi şi 9,4% cotă de piaţă), Skoda (12.425 unităţi şi 8,6% din total piaţă), Renault (11.547 unităţi şi 8% cotă) şi Ford (8.597 unităţi şi 5,9% cotă de piaţă).

Totodată, pe modele, după primele 11 luni din acest an, Dacia Logan are cel mai mare volum de vânzări, respectiv 19.558 unităţi, fiind urmată de Dacia Duster cu 12.029 unităţi, Dacia Sandero (9.440), Renault Clio (5.210) şi Skoda Octavia (5.049).

Potrivit sursei citate, în funcţie de tipul de combustibil, în noiembrie faţă de octombrie, a crescut atât volumul, cât şi ponderea autoturismelor cu motoare diesel (31,7% faţă de 28,4%). La nivelul primelor 11 luni, autoturismele echipate cu motoare pe benzină au pondere de 61,9% din total, cu 10,4% mai mult comparativ cu ponderea pe care o aveau după aceeaşi perioadă din 2017, respectiv 51,5%.

Pe segmentul autoturismelor electrice şi hibride, statistica APIA relevă faptul că ponderea în vânzările totale a ajuns la 2,8%, superioară celei de anul trecut, când era de 2%). Astfel, în această marjă, s-au comercializat 847 de autoturisme electrice 100%, în creştere de 124,1 % faţă de primele 11 luni din anul anterior, în timp ce, volumul hibridelor s-a majorat cu 60,1%, până la 3.169 unităţi, în intervalul de referinţă.

La nivel general, în funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: România (31,8% din total), Germania (18,4%), Cehia (10,5%), Turcia (8,9%) şi Spania (7,5%).

În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, datele APIA arată că, pe ansamblul celor 11 luni din 2018, s-au consemnat 434.914 de unităţi comercializate, în scădere cu 8,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent.

Piaţa maşinilor second-hand

  • Maşinile mai vechi de 12 ani ( mai vechi de Euro 3) intrate în primele 11 luni în ţară: 186.000, 43% din totalul înmatriculărilor de maşini second hand;
  • Prin casare, au fost eliminate din parcul auto doar circa 73.000 unități (de 3 ori mai puține decât cele intrate);
  • 434.914 maşini second-hand au intrat în România, în primele 11 luni, scădere de 8,3% faţă de perioada similară din 2017;
  • Parcul auto are o vechime medie de 16 ani, unul dintre cele mai vechi din Europa.


In ceea ce privește categoria autoturismelor rulate (al căror import este, în marea sa majoritate, nefiscalizat), constatăm faptul că, și în luna noiembrie 2018, volumul acestora a scăzut cu 8,2% comparativ cu luna similară a anului trecut (44.503 in 2018 față de 48.458 în 2017). Ca urmare, pe ansamblul celor 11 luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România de 434.914 unități, acesta fiind cu 8,3% mai mic decât cel corespunzător perioadei similare din 2017. Ar mai fi de remarcat, însă, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate importate, ca urmare a creșterii volumului pe segmentul de vârstă sub 7 ani, cele care au un nivel de emisii poluante mai redus și scăderi pe segmentul celor peste 12 ani (foarte poluante). Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 12 ani (cu emisii poluante ridicate, respectiv mai vechi de Euro3, inclusiv), reprezintă cca. 43% (respectiv circa 186.000 unități) din totalul celor 434.914 unități importate, fapt care contribuie la menținerea unui nivel de poluare ridicat, în special în marile orașe ale României.

Parcul auto din România este, în continuare, „alimentat”, cu multe mașini vechi, iar, în condițiile în care, prin casare, au fost eliminate din parcul auto doar cca. 73.000 unități (de 3 ori mai puține decât cele intrate), acesta va rămâne printre cele mai vechi din Europa (astăzi, având o vârstă de circa 16 ani).

Producția Ford România, în primele 11 luni din 2018, a crescut semnificativ față de anul 2017, şi a ajuns la un volum total de 132.159 unități, de circa 3 ori (+201,9%) mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. In aceste condiții, și exportul de automobile Ford s-a triplat în anul 2018 comparativ cu anul precedent.

Pe plan european, este de remarcat faptul că noiembrie este a treia lună consecutivă de scădere a vânzărilor de autoturisme (-8,0%), fapt ce arată o încetinire a ritmului de creștere a vanzărilor de autoturisme în acest an, care ajunge după 11 luni la doar +0,8%, după ce, la sfârșitul primelor 8 luni (când s-a produs trecerea la cerințele WLTP), aceasta era de +6,2%. Cele mai importante 5 țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE, consemnează, fără excepție, scăderi în luna noiembrie, astfel: Germania (-9,9%), Italia (-6,3%) Spania (-12,6%), Marea Britanie (-3,0%) și Franța (-4,7%). Cu toate acestea, majoritatea statelor membre UE sunt, încă, după 11 luni, în teritoriul pozitiv (+0,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...