Cel mai bun motor din lume se face la Craiova

Motorul EcoBoost de un litru al companiei americane Ford, produs la Craiova şi Koln, a fost desemnat "Motorul Internaţional al Anului" pentru 2012 de către revista Engine Technology International, în urma voturilor a 76 de jurnalişti din 35 de ţări.
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 13:02
Cel mai bun motor din lume se face la Craiova

Anul trecut, cel mai bun motor a fost desemnat Fiat Twin Air.

De asemenea, EcoBoost 1.0 a obţinut alte două premii, la categoriile „Cel mai bun motor nou” şi „Sub 1 litru”.

Motorul cu trei cilindri, suficient de mic încât să încapă pe o coală A4, a fost proiectat la centrele Ford din Dunton, Marea Britanie, şi Merkenich, Germania.

Populsorul a fost introdus în acest an pe modelele Focus în Europa şi va fi oferit în continuare la modelele C-MAX şi B-MAX pe parcursul acestui an.

În prima lună completă de vânzări, peste 4.700 de clienţi au comandat un Focus 1.0 EcoBoost, reprezentând aproape un sfert din comenzile pentru modelul Focus pe cele 19 pieţe tradiţionale din Europa ale Ford.

Divizia din Europa Ford vrea să-şi tripleze producţia anuală de autovehicule echipate cu motoare EcoBoost pe benzină la aproximativ 480.000 până în 2015, de la 141.000 anul trecut. Compania estimează că peste 300.000 din aceste autovehicule vor fi echipate cu motorul de un litru.

Ford România a început în mai producţia motorului EcoBoost la Craiova, urmând ca, în perioada 2012 – 2015 să fie produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România şi din Germania.

Ford EcoBoost a obţinut trei din cele 12 premii acordate de Engine Technology International.

Ceilalţi câştigători sunt Ferrari, pentru al doilea an consecutiv la categoriile „Motorul cu cele mai bune performanţe” şi „Peste 4 litri”, precum şi constructorii germani BMW, cu patru premii, „3-4 litri”, „2.5-3 litri”, „1.8-2 litri” şi „1.4-1.8 litri”, respectiv Volkswagen/Audi, „2-2.5 litri” şi „1-1.4 litri”.

Premiul de cel mai curat motor a fost câştigat de General Motors, cu 1.4 litri range extender, disponibil pe Chevrolet Volt şi Opel Ampera.

Revista Engine Technology International este publicată de patru ori pe an de compania britanică UKIP şi ajunge la peste 12.500 de ingineri din sectorul auto.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...