Cel mai important eveniment din industria auto – Salonul Auto de la Paris 2014. Ce maşini aduce Dacia

Peste un milion de vizitatori sunt aşteptaţi în perioada 4 - 19 octombrie să viziteze Salonul auto de la Paris, care anul acesta se va întinde pe o suprafaţă de 125.000 de metri pătraţi unde vor fi prezente cel puţin 260 de mărci şi 71 de constructori de automobile, transmite AFP.
Economica.net - mar, 30 sept. 2014, 08:59
Cel mai important eveniment din industria auto - Salonul Auto de la Paris 2014. Ce maşini aduce Dacia

Grupul francez Renault va profita de această ocazie pentru a prezenta cea de-a cincea generaţie a modelului Espace MPV, Opel va arăta noua Corsa, grupul Volkswagen, care vrea să devină cel mai mare constructor auto mondial, îşi va dezvălui berlina Passat în timp ce la standul Ford va putea fi văzut noul Mustang, care va fi disponibil concesionarilor europeni abia anul viitor, scrie Agerpres.

Potrivit analiştilor de la PwC, piaţa auto mondială ar urma să înregistreze o creştere anuală medie de peste 4% până la finele deceniului. Însă această cifră generală ascunde diferenţe semnificative la nivel regional. China şi ţările emergente din Asia continuă să crească masiv iar SUA au revenit la nivelul de dinaintea crizei din 2008. În schimb, europenii cumpără în continuare cu 20% mai puţine maşini decât în urmă cu şapte ani. În plus, unele pieţe considerate ca un nou ‘Eldorado’, precum Brazilia, Thailanda, Argentina şi mai ales Rusia dau semne de scădere.

În mod paradoxal, cel mai mare salon auto de pe planetă, în funcţie de vizitatori, are loc într-o ţară unde locuitorii consideră din ce în ce mai puţin automobilul drept un obiect al dorinţei. ‘Maşina a devenit complet banală chiar dacă rămâne indispensabilă pentru mobilitatea cotidiană’, a explicat Flavien Neuvy director la firma de cercetare Cetelem. În plus, în timpul crizei, numeroşi consumatori, în special tinerii din mediul urban, au optat pentru noi modele de mobilitate care pun în discuţie modelul tradiţional de maşină individuală.

La acest salon, constructorul român Dacia va lansa versiunile Stepway ale modelelor Lodgy şi Dokker precum şi două noi premiere Dacia Duster Air şi Dacia Sandero Black Touch.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...