Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării

Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen, compania Porsche SE, și-a anunțat intenția de a își intensifica implicarea în industria de apărare fără a renunța la implicarea în afacerile cu mașini și tehnologie industrială.
Robert Stan - J, 14 aug. 2025, 08:18
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării

Pe fondul crizei din sectorul auto, Porsche SE, cel mai mare acționar al grupului german Volkswagen, caută soluții pentru extinderea portofoliului de investiții. Noua sa țintă este industria de apărare.

Această mișcare se aliniază unei tendințe mai largi în rândul producătorilor germani de automobile și piese auto. Companii precum Volkswagen, Daimler Truck și Schaeffler vizează industria apărării ca o potențială cale de creștere, pe măsură ce Europa își intensifică cheltuielile militare.

Holdingul familiilor Porsche și Piech, care deține 32% din Volkswagen și 12,5% din producătorul de automobile de lux Porsche AG, a anunațt că intenționează să lanseze o platformă de investiții, în cooperare cu alți investitori și parteneri, prin care să finanțeze compani emergente din domeniul apărării.

Ca parte a acestei inițiative, Porsche SE va organiza un eveniment „Defense Day” pentru a conecta investitorii privați europeni cu oportunități de investiții în acest sector, a menționat compania, fără a oferi detalii suplimentare.

Compania explorează deja intens oportunități de investiții în domenii precum supravegherea prin satelit, sisteme de recunoaștere și senzori, securitate cibernetică și logistică.

„În drumul nostru spre a deveni o platformă de investiții diversificată monitorizăm îndeaproape domeniile capacității de apărare, securității și rezilienței europene. În ceea ce privește investițiile de portofoliu, obiectivul nostru este să ne sporim implicarea în sectoarele apărării și cele conexe, menținând în același timp accentul pe mobilitate și tehnologie industrială”, a declarat Hans Dieter Pötsch, președintele consiliului de administrație al Porsche SE.

Porsche SE a prezentat planurile de investiții după ce și-a redus previziunile privind profitul anual, acest indicator financiar fiind afectat de performanțele slabe din prima jumătate a anului și de reducerea perspectivelor grupului Volkswagen, cea mai mare companie din portofoliul său, ale cărei performanțe se reflectă în mod semnificativ în rezultatele holdingului.

Deși investițiile în domeniul apărării ar contrabalansa într-o oarecare măsură expunerea companiei în industria auto, este puțin probabil ca acest sector să devină la fel de important și semnificativ pentru Porsche SE ca participațiile sale la Volkswagen și Porsche AG pe termen scurt și mediu.

În contextul evoluțiilor actuale ale pieței, în special în sectorul auto, și ca o consecință directă a previziunilor ajustate ale Volkswagen AG și Porsche AG, Porsche SE se așteaptă acum la un rezultat ajustat după impozitare cuprins între 1,6 miliarde de euro și 3,6 miliarde de euro (anterior între 2,4 miliarde de euro și 4,4 miliarde de euro). Holdingul se așteaptă în continuare ca datoria netă a grupului la 31 decembrie 2025 să se situeze între 4,9 miliarde de euro și 5,4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
România rămâne pe ultimul loc din UE la intermediere financiară – raport BNR
România rămâne pe ultimul loc din UE la intermediere financiară – raport BNR
România continuă să ocupe ultima poziţie în Uniunea Europeană în funcţie de ponderea creditului neguvernamental în PIB, indicatorul situându-se la 22%, faţă de media europeană de 66%,......
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în incinta fabricii Volkswagen din Poznań
(FOTO) Model de agrivoltaică în Polonia. 100 de oi înlocuiesc mașinile de tuns iarba la parcul fotovoltaic aflat în ...
O turmă de 100 de oi înlocuiește mașinile mecanice de tuns iarba sub peste 31.000 de panouri fotovoltaice, în cadrul ...
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane ...
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...