Cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor – Binance anunţă că retragerile se stabilizează
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/binance-456564353-631x420.jpg)
Incidentul, care i-a determinat pe investitori să reevalueze riscurile asociate cu deţinerea de active digitale, este considerat cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor. Potrivit firmelor americane de analiză a tehnologiei blockchain TRM Labs şi Chainalysis, atacatorii provin din Coreea de Nord, scrie Agerpres.
Binance caută să calmeze investitorii cripto şi a anunţat că retragerile se stabilizează, după un avans iniţial, iar volumele depozitelor rămân „substanţiale” după incident.
Cotaţia Bitcoin, care vineri a scăzut cu peste 3%, până la 76.368 dolari, cel mai mic nivel din ultimele şase săptămâni, s-a redresat uşor luni, depăşind 78.000 dolari. Ether, care a coborât cu peste 3% vineri, ajungând la 2.178 de dolari, cel mai mic nivel din ultimele două luni, a urcat luni la 2.287 dolari.
Binance, platformă care permite utilizatorilor să cumpere, să vândă şi să tranzacţioneze active digitale, are 335 de milioane de utilizatori înregistraţi la nivel global. Conform datelor platformei publicate duminică, aceasta deţinea în 28 octombrie active în custodie în valoare de 171 miliarde de dolari.
Într-un comunicat, TRM Labs a precizat că atacatorii au vizat portofelele Binance de pe 10 reţele blockchain diferite şi au transferat cea mai mare parte a fondurilor în aproximativ 20 de minute. Incidentul vine după un val de furturi cripto. Anul trecut, hackerii au sustras criptomonede în valoare de 2,9 miliarde de dolari, fiind înregistrate aproape 150 de incidente, conform datelor TRM Labs.
Nivelul retragerilor reprezintă un test al încrederii clienţilor în Binance după incident. Compania nu a oferit detalii, însă cofondatoarea Yi He a declarat că platforma va acoperi „toate pierderile provocate de atacul cibernetic”.
Capitalizarea combinată a celor mai mari stablecoins (monede digitale stabile) – USDT şi USDC – a scăzut de vineri cu aproximativ 2,1 miliarde de dolari, potrivit datelor Coinmarketcap.com.
Analiştii consideră că, dincolo de posibila pierdere a activelor, această breşă de securitate ar putea avea repercusiuni mai ample asupra sectorului cripto, un domeniu deja supus presiunilor din cauza dobânzilor mari din SUA şi a unei cereri mai scăzute din partea investitorilor în fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri).