Alro, cel mai mare consumator de energie din România, investeşte în eficienţa energetică

Economica.net
13 06. 2016
alro_22222_02777400

Astfel, Alro vrea să crească în 2016 capacitatea de procesare a deşeurilor la 90.000 de tone pe an, urmând să pună în funcţiune o linie nouă de procesare a deşeurilor din aluminiu, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an. Astfel va fi înlocuit parţial aluminiul produs prin procesul de electroliză, extrem de intensiv energetic. În plus, compania va investi în creşterea eficienţei energetice a echipamentelor şi proceselor existente.

„Alro a avut o strategie constantă de scădere a consumurilor de energie, pentru a ne menține eficiența operațională pe o piață internațională extrem de competitivă”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al Alro. Investițiile pe care le-am făcut, atât în echipamente, cât și în cercetare, ne-au permis să atingem unul dintre cele mai înalte niveluri de eficiență energetică posibile în industria aluminiului. În aceste condiții, soluția pentru reducerea suplimentară a consumului a fost investiția în secția de reciclare a deșeurilor de aluminiu, a cărei capacitate intenționăm să o extindem în aces an”, a declarat directorul general al Alro, Gheorghe Dobra, într-un comunicat publicat luni de companie pe Bursa de la Bucureşti.

Pe lângă proiectele de eficienţă energetică, Alro investeşte, în acest an, şi în extinderea portofoliului de clienţi, prin creşterea capacităţilor de producţie de la sectorul de aluminiu procesat (table fratate termic, produse placate), precum şi în siguranţa proceselor tehnologice.

Alro Slatina a înregistrat în primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 564 milioane lei, în scădere cu 5,6% de la 598 milioane de lei în perioada corespunzătoare din 2015. Profitul net ajustat al companiei a crescut totodată la 41 milioane de lei, aproape dublu faţă de rezultatul de 23 milioane de lei raportat la 31 martie 2015.

Volumul vânzărilor companiei pe segmentul de aluminiu primar a crescut cu 23% în perioada analizată, în principal datorită segmentelor de bare şi sârmă. Pe segmentul de aluminiu procesat, caracterizat de o valoare adăugată mai mare, volumul vânzărilor Alro a urcat cu 4%, datorită livrărilor de benzi şi table subţiri.

Alro este subsidiară a grupului Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Matsitski. Combinatul românesc este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală, cu excepţia Rusiei şi Peninsulei Scandinave.