Cel mai mare diamant din lume va fi scos la licitaţie. Este evaluat la 70 milioane de dolari

Economica.net
04 05. 2016
lesedi_la_rona_1_1_36059300

Piatra brută, botezată ‘Lesedi La Rona’, a fost descoperită acum nouă luni în Botswana de societatea de extracţie a diamantelor Lucara. ‘Este un diamant de 1.109 carate, cel mai mare descoperit de peste 100 de ani’, a declarat miercuri, la New York, preşedintele internaţional al departamentului de bijuterii de la Sotheby’s, David Bennett, prezentând piatra.

El a adăugat că este prima oară când un diamant brut de o asemenea mărime este propus la licitaţie. Piatra va fi expusă la New York până duminică, urmând să fie transportată în Europa, la Anvers, şi apoi la Londra, unde va fi expusă la Sotheby’s între 18 şi 28 iunie.

Recordul istoric de cel mai mare diamant din lume continuă să fie deţinut de legendarul ‘Cullinan’, de 3.016,75 carate, descoperit în 1905 în Africa de Sud. El a fost transformat în nouă diamante pentru bijuteriile coroanei britanice.

După ce va fi cumpărată, piatra preţioasă ar putea fi spartă pentru a servi la confecţionarea de bijuterii sau, dimpotrivă, lăsată ca atare într-o colecţie privată.

În aceeaşi zi când a fost descoperit ‘Lesedi La Rona’, o altă piatră de 830 de carate a fost găsită în Botswana, al treilea cel mai mare diamant din lume, a declarat AFP William Lamb, PDG al firmei Lucara.