Cel mai mare investitor de la începuturile Bursei, părăseşte încet, încet, piaţa. A vândut Ductil Buzău

Economica.net
26 11. 2013
sudura_57471100

Firma FRO-Airliquide Welding din Italia, acţionarul majoritar al producătorului de electrozi de sudură Ductil Buzău (DUCL), a plătit 33,3 milioane lei (7,5 milioane euro) pentru 16,55% din acţiunile producătorului de electrozi de sudură, pachete preluate de la fondul de investiţii Broadhurst Investments şi firma Hesketh Enterprises (Cipru).

FRO-Airliquide Welding a cumpărat acţiunile la preţul de 1,094 lei, de 2,4 ori peste cotaţia din şedinţa precedentă în care au fost realizate transferuri cu titlurile Ductil, de miercuri, 20 noiembrie.

Astfel, firma din Italia a ajuns să deţină 88,87% din titlurile Ductil Buzău, potrivit Mediafax.

Broadhurst Investments a ieşit din acţionariatul Ductil, cedând acţionarului majoritar al producătorului de electrozi de sudură aproape 11,71% din acţiuni, pentru 23,5 milioane lei (5,3 milioane euro), reiese dintr-o raportare transmisă, luni, pieţei Rasdaq a BVB.

Hesketh Enterprises a vândut 4,85% din acţiunile Ductil pentru 9,7 milioane lei (2,2 milioane euro). Titlurile au fost vândute la preţul de 1,094 lei/acţiune, similar celui la care a Broadhurst Investments a cedat acţiunile deţinute.

Raportat la preţul la care Broadhurst Investments şi Hesketh Enterprises au vândut acţiunile deţinute la Ductil, producătorul de electrozi este evaluat la 201,3 milioane lei (aproape 45,3 milioane euro).

Anterior tranzacţiilor de luni, firma FRO – Airliquide Welding deţinea 72,32% din acţiunile Ductil, iar fondul de investiţii Broadhurst Investments aproape 11,71% din titluri.

Producătorul de electrozi a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 115,8 milioane lei (26,3 milioane euro), mai mare cu 6,2% faţă de intervalul similar al anului trecut, când rulajul a fost de 109 milioane lei. Profitul net a urcat de la 5 milioane lei la 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro).

După realizarea deal-urilor, preţul acţiunilor Ductil a urcat puternic, cu peste 50%, pe piaţa principală. Totuşi, spre finalul şedinţei preţul a revenit spre nivelul de miercuri, iar la închiderea zilei aceste titluri erau cotate la 0,4802 lei, preţ în creştere cu 4,53%. Operaţiunile de pe piaţa principală au însumat 224.000 de lei, din care 140.000 de lei reprezintă transferurile din primele două ore.

Raportat la cel mai recent preţ din piaţă, capitalizarea bursieră a Ductil este de 88,3 milioane lei (19,8 milioane euro).

Broadhurst

Fondul de investiţii Broadhurst Investments este administrat de New Century Holdings Advisor, care a fost cel mai mare investitor la Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în primi ani de la deschiderea acesteia.

Nici una dintre zecile de companii (atunci) valoroase de la cota Bursei nu a scăpat fondurilor Broadhurst, începând cu Dacia Piteşti şi Sidex Galaţi (acum Arcelor Mittal), pe care le-a vândut şi sfârşind cu Electroparataj şi UMEB Bucureşti, ale căror terenuri le-a valorificat.

Fondurile Broadhurst s-a implicat tot mai  mult, ulterior în tranzacţii private.

Titlurile au fost transferate prin intermediul firmei de brokeraj Tradeville, care plasat şi ordinul de vânzare în numele firmei Hesketh Enterprises LTD.

Casa de brokeraj Tradeville este controlată de omul de afaceri Siminel Andrei. El deţine indirect, prin intermediul Annaliesse Investments Limited, 95% din titlurile Tradeville. Andrei este managerul pentru România al New Century Holdings Advisors, compania care adminstrează fondul de investiţii Broadhurst Investments.