Cel mai mare număr de falimente din UE, din 2015 şi până acum – date Eurostat

Numărul de declaraţii de faliment în rândul afacerilor din UE a crescut substanţial în trimestrul patru din 2022 (26,8% faţă de precedentele trei luni) şi a ajuns la cel mai ridicat nivel de când se colectează aceste date, anul 2015, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 17 feb. 2023, 13:57
Cel mai mare număr de falimente din UE, din 2015 şi până acum - date Eurostat

Numărul de declaraţii de faliment a crescut în toate cele patru trimestre ale anului trecut, scrie Agerpres.

În privinţa înregistrărilor de noi companii, datele Eurostat indică o scădere cu 0,2% în trimestrul patru din 2022, comparativ cu precedentele trei luni. În mod general, în toate cele patru trimestre ale anului trecut, nivelul înregistrărilor de afaceri a fost mai ridicat decât înaintea pandemiei (perioada 2015-2019).

În funcţie de domeniul de activitate, în toate sectoarele s-au înregistrat creşteri ale numărului de falimente în trimestrul patru din 2022, faţă de precedentele trei luni. Activităţile cu cea mai semnificativă creştere a numărului de falimente au fost: transport şi depozitare (72,2%), servicii de cazare şi alimentaţie publică (39,4%), educaţie, sănătate şi activităţi sociale (29,5%).

Comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei – trimestrul patru din 2019 – numărul de declaraţii de faliment în UE a fost mai ridicat în majoritatea sectoarelor economiei, în ultimele trei luni din 2022.

Cea mai semnificativă creştere a numărului de falimente, comparativ cu trimestrul patru din 2019, a fost în sectorul serviciilor de cazare şi alimentaţie publică (97,7%), transport şi depozitare (85,7%).

Numărul de declaraţii de faliment în trimestrul patru din 2022, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei (trimestrul patru din 2019) a fost mai redus în doar trei sectoare ale economiei: industrie (minus 17,6%), construcţii (minus 9,2%) informare şi comunicare (minus 4%).

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...