Cel mai mare proprietar de depozite din România a ajuns la active de jumătate de miliard de euro pe plan local

22 07. 2018
depozite_23380000

Prezent pe piaţa din România încă din 2007, dezvoltatorul de spaţii logistice şi indutriale a apăsat pedala de acceleraţie în 2015, atunci când a început să cumpere pe bandă rulantă proiecte logistice.

Astfel, pe lângă achiziţiile şi investiţiile derulate, compania a ajuns să deţină 16 parcuri logistice, de 478 de milioane de euro, arată datele din raprotul financiar al companiei pentru 2017. 

Cele 16 proprietăţi se află la Arad (2), Bucureşti (3), Cluj (2), Deva (2), Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara (2) şi Turda. 

România este a doua piaţă pentru CTP, după Republica Cehă, cu un procent de 16% din totalul proprietăţilor deţinute. 

Anul trecut, CTP şi-a majorat portofoliul din România cu o suprafaţă de 250.000 de mp şi a ajuns la un total de 700.000 de mp de depozite, înregistrând cea mai mare creştere dintre toate pieţele unde activază compania. Recent, dezvoltatorul a anunţat finalizarea a două clădiri cu o suprafață totală de peste 100.000 mp în CTPark Bucharest West.

Venitul brut din chirii realizat de companie pe plan local a fost anul trecut de 25,7 milioane de euro, din totalul de 222 de milioane de euro, la nivel de grup.  

La sfârşitul lui 2017, CTP avea un portofoliu total de 4,45 milioane de mp de spaţii logistice şi industriale în ţări precum Republica Cehă, România, Slovacia, Ungaria, Polonia, iar valorea portofoliului a depăşit pragul de 4 miliarde de euro.