Cel mai mare site de „torente” din lume a fost închis. Presupusul fondator al „KickassTorrents” va fi extrădat în SUA

Economica.net
21 07. 2016
o_kickasstorrents_facebook_22323100

El este acuzat de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (furt intelectual) şi spălare de bani, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Departamentului de Justiţie din SUA. Arestarea lui Vaulin şi închiderea kat.cr este rezultatul unei investigaţii la care au participat procurori federali americani, agenţi ai agenţiei americane pentru Imigraţie şi Vămi şi agenţi ai departamentului de combatere a infracţionalităţii economice din cadrul Fiscului american.

În prezent, portalul kat.cr nu poate fi accesat.

Site-urile de „torente” – aşa cum sunt cunoscute în România – nu găzduiesc efectiv fişiere, „piratate” sau nu, ci fişiere .torrent şi .magnet care facilitează file sharing-ul între utilizatorii website-ului. Practic, cei care găzduiesc conţinutul sunt chiar utilizatorii, pe propriile computere. Site-urile de distribuţie BitTorrent pot fi utilizate în scopuri legitime, însă sunt cunoscute în primul rând pentru că facilitează distribuţia gratuită de filme, seriale şi emisiuni TV, software, jocuri, muzică şi alte formate media digitale.

Departamentul de Justiţie al SUA susţine că KickassTorrents a facilitat distribuţia ilegală de media aflate sub protecţia drepturilor de prorpietate intelectuală în valoare totală de peste un miliard de dolari.

„În încercarea de a evita arestarea, Vaulin este suspectat că a folosit servere din mai multe ţări din întreaga lume şi şi-a mutat de mai multe ori domeniile online (…) Arestarea lui în Polonia demonstrează încă odată că infractorii cibernetici pot fugi, dar nu se pot ascunde de justiţie”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA.

Anchetatorii estimează că KickassTorrents câştiga anual venituri din publicitate de peste 16 milioane de dolari, sumă calculată la nivelul anului 2016. În timpul investigaţiei, un agent sub acoperire al Fiscului SUA ar fi cumpărat publicitate în valoare de 300 de dolari pe zi pe kat.cr. Reprezentanţii site-ului i-ar fi indicat agentului un cont bancar din Letonia şi l-ar fi avertizat să nu menţioneze nicăieri KAT.

După cinci zile, reprezentanţii kat.cr i-ar fi transmis agentului că nu mai sunt disponibile decât spaţii de publicitate mai scumpe, la preţuri între 1.000 şi 3.200 de dolari pe zi, şi i-au indicat un alt cont, de această dată la o bancă din Estonia.

Datorită tratatelor internaţionale de asistenţă reciprocă în investigaţiile de criminalitate economică, guvernul SUA a obţinut imediat accesul la conturile bancare respective, anchetatorii reuşind astfel să reconstituie traseul operaţiunii KickassTorrents din ultimii aproximativ patru ani.

De asemenea, guvernul SUA a obţinut de la Apple acces la contul de email al lui Artem Vaulin, de unde ar fi fost extrase alte informaţii relevante în anchetă.

În final, cu concursul autorităţilor din Costa Rica, respectiv Filipine, Statele Unite au pus sechestru pe domeniile web kat.cr şi kat.ph.

 

 

 

Surse: Justice.gov, ArsTechnica.com, TheVerge.com