Cel mai vechi director din România vrea să-şi păstreze scaunul şi după privatizare

Deşi este de 20 de ani la cârma combinatului Olthim Vâlcea, timp în care compania a fost mai mult pe pierdere, directorul Constantin Roibu ar dori să-şi păstreze funcţia şi după privatizarea programată pentru 31 mai. Depinde însă, spune el, de cine va fi noul proprietar.
Florin Cojocaru - vin, 30 mart. 2012, 12:40
Cel mai vechi director din România vrea să-şi păstreze scaunul şi după privatizare

Constantin Roibu, director al combinatului Oltchim încă din 1992, ar vrea să continue să conducă fabrica şi după privatizare, proces care va avea loc peste două luni. Precizează, însă, că acest lucru este condiţionat de numele viitorului proprietar. „Putem discuta de continuarea mandatului meu în funcţie de numele noului proprietar. Dacă noul acţionar principal va conidera că eu corespund cerinţelor sale, e foarte bine. Dacă nu, nicio problemă, găsim de muncă”, spune Roibu pentru ECONOMICA.NET. Întrebat dacă are vreo preferinţă vizavi de numele viitorului proprietar al fabricii vâlcene, Roibu a precizat că nu se pune problema în acest mod pentru că acesta va alege în funcţie de propriile sale criterii.

Actualul director al Oltchim conduce Oltchim de 20 de ani, perioadă în care compania a fost mai mult pe pierdere. Spre deosebire de el, ceilalţi doi directori români cu o durată a mandatului comparabilă cu Roibu, Gheorghe Dobra de la Alro Slatina şi Ioan Nani de la Antibiotice Iaşi, au reuşit să facă an de an profit cu firmele pe care le conduc.

Vânzarea Oltchim pe 31 mai este impusă de FMI. Potrivit unui document oficial al Guvernului există patru companii interesate de combinatul vâlcean: TISE (Rusia), Forte (Emiratele Arabe Unite), Rompet Rogas (Romania) şi PCC (Germania), în prezent acţionar minoritar la combinatul din Vâlcea. Compania românească Rompet Rogas, deşi menţionată în documentul  Guvernului, nu figurează însă nici la Registrul Comerţului.

Pentru a putea obţine cât mai mulţi bani pe Oltchim, Guvernul intenţionează să transforme datoriile combinatului către AVAS în acţiuni. Dorinţa autorităţilor nu este pe placul acţionarilor minoritari pentru că le-ar dilua participaţia la capitalul social al firmei în cazul în care nu ar putea sau nu ar vrea să participe cu zeci de milioane de euro pentru a-şi păstra participaţiile actuale. Oltchim datorează statului circa 250 de milioane de euro pentru perioada 2007-2011.

Combinatul Oltchim este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni. În acţionariat se mai regăsesc compania germana PCC SE (18,31% din titluri), fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, prin intermediul Nachbar Services (14,02%), persoane fizice (11%) şi juridice (1,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...