Cel mai vechi tramvai din București: Fabricat în urmă cu peste 90 de ani, vedetă la Buftea, stă nefolosit în depoul Dudești FOTO

Cel mai vechi și valoros tramvai din patrimoniul Bucureștiului ar putea fi readus la starea de funcționare pentru a participa la parade alături de celelalte vagoane istorice, spun reprezentanții Asociației Metrou Ușor. Ei propun efectuarea unei revizii tehnice a vagonului Thomson-Houston V09, fabricat în anul 1927, în cadrul raportului de inventariere a tuturor vehiculelor cu potențial istoric din patrimoniul STB S.A., elaborat în vederea înființării Muzeului Transportului Public și Mobilității din București.
Anemona Andone - S, 04 dec. 2021, 16:13
Cel mai vechi tramvai din București: Fabricat în urmă cu peste 90 de ani, vedetă la Buftea, stă nefolosit în depoul Dudești FOTO

Istoric de peste 90 de ani

Reprezentanții Metrou Ușor leagă istoricul singurului tramvai tip V09 care supraviețuiește astăzi de transportul public din București.

În 1919, Societatea Comunală a Tramvaielor București comandă 50 de vagoane motor și 50 de remorci de la Thomson-Houston, din Paris. Acestea intră în exploatare în București în anul 1921. Până în anul 1928 sunt comandate încă 123 de vagoane motor, executate de către „Société Anonime des Atelieres Dyle” din Belgia în ceea ce privește partea mecanică și de către „Alsthom” (fosta Thomson-Houston) din Paris pentru partea electrică. Ultimele vagoane livrate dispun de frână cu aer comprimat și de uși cu închidere automată. În 1942, vagoanele primesc indicativul V09.

cel mai vechi tramvai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anii 1980, în vreme ce ITB casa ultimele vagoane interbelice V09, acest tramvai a domiciliat în Studiourile Buftea. După 1985, acesta este depozitat sub cerul liber, degradându-se puternic.

cel mai vechi tramvai

 

 

 

 

 

 

 

 

Șansa vagonului V09 vine la începutul anilor 1990, când RATB reintră în posesia lui și îl introduce într-un amplu proces de restaurare, ce se va finaliza cu succes la URAC în anul 1994. Începând cu acest an, vagonul va fi expus la ocazii speciale.

Vagonul Thomson-Houston V09, construit în anul 1927, a circulat ultima dată acum 11 ani, la parada din 19 septembrie 2010, iar pentru parada din 27 decembrie 2014 acesta a fost doar un exponat static, tractat până la Sf. Gheorghe. „Asistăm la cum cel mai vechi și mai valoros tramvai din patrimoniul Bucureștiului este pur și simplu uitat, pradă nepăsării, cu toate că după restaurarea sa din anii ’90, acesta era mândria regiei de transport”, spun reprezentanții Metrou Ușor.

cel mai vechi tramvai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandările Asociației „Metrou Ușor” pentru tramvaiul Thomson-Houston V09: tramvaiul se află într-o condiție tehnică și estetică foarte bună, fiind funcțional și apt pentru a fi scos la parade, evenimente speciale sau închiriat la cerere. Reprezentanții Asociației atrag atenția că vorbim despre cel mai important vagon din punct de vedere istoric pentru București și pentru STB, un vehicul trecut printr-o restaurare completă, al cărui potențial este irosit, deoarece stă nefolosit din anul 2014, astfel că investițiile nu se pot amortiza.

cel mai vechi tramvai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ei propun efectuarea unei revizii tehnice a vagonului pentru a fi readus la stare de funcționare (cu costuri reduse) și pentru a participa la parade și alte evenimente culturale, alături de celelalte vagoane istorice (foto jos). În plus, recomandă reabilitarea unui vagon-platformă din inventarul STB, pentru a acomoda un echipaj care să piloteze lira tramvaiului în timpul funcționării. Acest vagonet ar urma să fie atașat permanent în spatele tramvaiului V09.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asociația „Metrou Ușor” a anunțat totodată că a finalizat Raportul de inventariere a tuturor vehiculelor cu potențial istoric din patrimoniul STB S.A., venind și cu o serie de propuneri concrete pentru prezervarea, conservarea, restaurarea și expunerea publică a acestora. Documentul cuprinzător, întins pe 243 de pagini de informații și fotografii istorice și de actualitate, a fost prezentat autorităților competente și va fi un reper fundamental în parcursul viitor al inițiativei pentru înființarea Muzeului Transportului Public și Mobilității din București.

„Este rezultatul a trei luni de muncă susținută din partea membrilor, pentru ca inițiativa pentru #MuzeulTransportuluiBucureștean să avanseze. Acest demers vine în continuarea depunerii în anul 2020 a unui Proiect în Consiliul General în vederea înființării Muzeului. Raportul reprezintă o premieră în activitatea de 7 ani a ONG-ului nostru, dar și un pas important pentru STB S.A., care în acest moment posedă nu doar o analiză de actualitate a stării vehiculelor ce au valoare istorică, dar și un set de recomandări pentru prezervarea și punerea în valoare a acestora”, spun reprezentanții Asociației.

Potrivit lor, pașii următori includ întrevederi și comunicări formale cu autoritățile competente, pentru a stabili următoarele etape necesare continuării și implementării proiectului de expunere a istoriei transportului public.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...