Cel puțin 35 de persoane au fost ucise în Iran de la declanșarea protestelor izbucnite după moartea tinerei de 22 de ani Mahsa Amini

Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere, Mahsa Amini, care a fost arestată sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 24 sept. 2022, 16:52
Cel puțin 35 de persoane au fost ucise în Iran de la declanșarea protestelor izbucnite după moartea tinerei de 22 de ani Mahsa Amini

”Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale”, a anunţat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian.

Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate.

Autorităţile iraniene au arestat 739 de persoane, printre care 60 de femei, în nordul ţării, sub acuzaţia de participare la manifestaţiile izbucnite în urmă cu o săptămână, a anunţat sâmbătă agenţia de presă Tasnim.

Arestările au avut loc în provincia Guilan, potrivit comandantului poliţiei locale, generalul Azizollah Maleki.

Pe de altă parte, preşedintele Ebrahim Raisi a declarat sâmbătă că Iranul trebuie să ”acţioneze decisiv contra celor care se opun securităţii şi ordinii din ţară”.

În Iran, cei care încalcă sharia, legea islamică, se expun la amenzi sau chiar arestare, dar în ultimele luni militanţi civici le-au încurajat pe femei să renunţe la văl, în pofida campaniei autorităţilor împotriva „comportamentelor imorale”. Conform unor informaţii care au circulat online, Amini a fost arestată pentru că vălul nu stătea perfect pe cap şi erau vizibile câteva fire de păr.

Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.

Sursa foto: Captură YouTube/BBC

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...