Cele 10 trucuri cu care magazinele vor să te păcălească la cumpărăturile de sărbători

De Sărbători, magazinele folosesc multe trucuri demne de un magician pentru a manipula mințile cumpărătorilor și a-i convinge să cheltuie. Market Watch a selectat cele mai eficace 10 trucuri folosite de vânzători.
Economica.net - Dum, 08 dec. 2013, 15:15
Cele 10 trucuri cu care magazinele vor să te păcălească la cumpărăturile de sărbători

Există câteva reguli care te pot feri de cheltuieli exagerate şi adeseori inutile.

Regula nr. 1:  „nu lua copiii cu tine”, spune Martin Lindstrom, autorul cărţii „Brandwashed”, citat de Market Watch. Copii te „ajută”  să cheltui cu  29% mai mult decât bugetul propus, potrivit unui sondaj întreprins pe un eşantion de aproape 3.000 de consumatori.

La fel, partenerul sau partenera vor face ca suma cheltuită să fie cu 19 % mai mare decât cea planificată.

Şi, dacă plătiţi cu cash, folosiţi bancotele mari, ca să vă vină mai greu să le schimbaţi.

Ideea de bază a majorităţii trucurilor folosite de vânzători este să-i facă pe cumpărători să creadă că fac o afacere bună, că sunt mai frumoşi, mai deştepţi şi mai importanţi dacă dau banii pe lucrul sau serviciul oferit.

Cea mai importantă regulă este să ştii de ce să te fereşti.
Atenţie când …

1. Te tratează ca pe un prieten apropiat

Cumpărătorii sunt sensibili la experienţele împărtăşite de vânzători. Dacă vânzătorii vor spune că tatăl sau soţia au cumpărat lucrul respectiv, sau au avut o anumită experienţă, îi vor convinge  mai uşor să cumpere.

Clienții doresc să afle experiențe pline de tâlc. Şi se va găsi mereu personalul prietenos care să le împărtăşească.

2. Îţi dau mari pungi reutilizabile

Mesajul pungii reutilizabile, care nu atacă mediul este tot mai apreciat de cumpărători, chiar atunci când îşi dau seama clar că vor face reclamă magazinului de la care au luat-o, cu atât mai mult timp cu cât vor reutiliza mai des, arătând lumii logo-ul acesteia.

Mai mult, însă, pungile inspiră la cu atât mai multe cumpărături, cu cât sunt mai mari şi par mai goale.

3. Te invită în spaţiile de relaxare, plasate strategic

Este ceea ce retailerii numesc hot spot for inventory (punctul fierbinte al stocurilor).
Magazinele mai grijulii indică clienţilor drumul spre spațiile de relaxare, unde cumpărătorii obosiţi să-şi odihnească picioarele. Cu cât vor zăbovi mai mult timp, cu atât vor cheltui mai mult, după aceea.

Aceste zone de odihnă sunt adesea plasate strategic, alături de vitrine sau expoziţii cu produse de care vânzătorii vor fi bucuroşi să scape.

4. Îţi dau iluzia că poţi alege lucrurile mai ieftine

Este efectul numit „preţ de compromis”, adesea folosit de retaileri.

Pun alături două produse similare, dar la preţuri uşor diferite. Îţi laudă produsul aparent mai scump, îţi atrage atenţia în treacăt şi asupra celui mai ieftin spunând că e la fel de bun, dar cel mai scump este nu ştiu cum altfel şi, în majoritatea cazurilor, clientul care va alege produsul mai iefitn va fi convins că a făcut o mare afacere, dar diferenţa va fi doar mărunţiş.

5. Preţul de 9,99

Nimeni nu va recunoaşte că va fi convins să cumpere, pentru că în loc de 10 lei, produsul costă 9,99.

Totuşi, analizele de marketing arată contrariul. Se numeşte „efectul ultimei zecimale”, potrivit Market Watch.

Diferenţa de un cent poate transforma un privitor la vitrină într-un cumpărător real.

S-a făcut şi un test cu un rezultat uimitor. Puşi să aleagă între două pixuri identice, cumpărătorii l-au ales pe cel de 3,99 dolari, în locul celui de 2,00 dolari.

6. Se oferă să-ţi rezolve problemele

Magazinele Apple au o echipă de oameni de vânzări al cărei rost este să rezolve problemele şi nedumeririle clientului şi nu (aparent) să facă vânzări.

Tehnica dă roade. În anul fiscal 2013, magazinele  Apple au înregistrat 395 de milioane de vizite, în creştere cu 23 de milioane. România are mai puţin locuitori.

7. Îţi oferă transport gratuit

Da dar numai la cumpărături care depăşesc anumite valori.Acestea sunt însă foarte mici în SUA.

8. Te ispitesc cu mărfuri la jumătate de preţ

Metoda „deschide portofelul” constă în afişarea la intrarea în magazin a unor produse ieftine. Vei intra şi va fi aporape imposibil să pleci fără să cumperi ceva. Orice.

9. Te cheamă la joc

Supermarketurile folosesc deseori „haosul organizat”.  Te trimit la o ladă mare în care te pune să cauţi, pentru a vedea ce surprize sunt de vânzare.

Cumpărătorilor le place ideea că sunt la o vânătoare de comori și de a găsi ceva ce altcineva a ratat.

10. Tehnica accesoriilor

Produsele care au nevoie de baterii vor continua să-ţi ia banii. Când sistemul de operare iO7 a fost lansat in septembrie, comentariile au fost în general pozitive. Dar clienții s-au plâns apoi, de durata redusă de viață a bateriei telefonului.

Soluția a venit imediat: Apple oferă un încărcător de 120 de dolari, un adaptor de curent de 19 dolari pentru a folosi încărcătorul, pentru care este nevoie de un cablu de port USB.

Este ca în faţa bomboanelor de ciocolată: o mai iau doar pe asta.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal S.A. au au început lucrările pentru modernizarea stației de pompare „Turnul de Apă”, grație unui proiect amplu care se......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi și Maria Trading
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest S.R.L. și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați 878 de milioane de lei
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați ...
Consiliul de Administrație al Grupului Electrica a aprobat valoarea consolidată a planul de investiții (CAPEX) pentru ...
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care ...