Cele mai mari tranzacţii din acest an, în imobiliare, retail şi industria chimică

Achiziţii şi fuziuni au fost înregistrate în acest an în majoritatea sectoarelor, dar de departe cele mai importante preluări au fost consemnate în producţia de îngrăşăminte, retail şi imobiliare, care au reprezentat mai mult de jumătate din piaţa evaluată la peste 1 miliard de euro.
Economica.net - joi, 27 dec. 2012, 11:32
Cele mai mari tranzacţii din acest an, în imobiliare, retail şi industria chimică

Datele disponibile pe piaţă arată că în acest an au fost încheiate aproximativ 50 de tranzacţii de ordinul milioane de euro. Dintre acestea, majoritatea au fost realizate cu firme locale, însă au fost şi tranzacţii încheiate la nivel internaţional şi care au implicat subsidiare din România.

Cea mai mare tranzacţie din acest an a fost preluarea producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de Ameropa Holding din Elveţia pentru 250-300 milioane de euro.

Pe locul doi în în top se află achiziţia magazinelor Real de către grupul francez Auchan. Valoarea tranzacţiei, realizată la nivelul Europei Centrală şi de Est, nu a fost făcută publică. Specialiştii au estimat că Auchan va plăti circa 100 de milioane de euro pentru magazinele din România.

Cumpărarea retailerului online de produse electronice şi electrocasnice eMag de către americanii de la Naspers pentru 83 milioane de dolari (circa 63 milioane de euro) intră în topul celor mai mari tranzacţii din acest an, la fel şi preluarea a 52,3% din compania Energobit de către fondul de investiţii Innova pentru 65 milioane de euro.

În luna iunie, grupul american Molson Coors a anunţat luni finalizarea achiziţiei producătorului de bere StarBev, cu operaţiuni şi în România, pentru 2,65 miliarde euro. Valoarea operaţiunilor din România a fost estimată la aproximativ 350 milioane de euro.

Şi în sectorul imobiliar au avut loc tranzacţii care au implicat sume importante, anul 2012 debutând chiar cu o astfel de achiziţie. Fondul sud-african de investiţii NEPI a cumpărat complexul de birouri City Business Center din Timişoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Şandor, într-o tranzacţie care totalizează peste 90 de milioane de euro.

NEPI a fost în acest an unul dintre cei mai activi investitori din sectorul imobiliar în acest an, realizat patru tranzacţii, în valoare de peste 120 de milioane de euro.

Tot în domeniul imobiliar, firmele Avrig 35 şi Industrialexport au vândut imobilul de birouri Tower Center International oamenilor de afaceri Ioannis Papalekas şi Dragoş Bîlteanu, pentru 50 de milioane de euro, iar grupul francez Auchan a cumpărat de la fondul Flavus Investiţii platforma Tractorul din Braşov pentru circa 25 milioane de euro.

În total, în sectorul imobiliar au fost încheiate tranzacţii de peste 230 de milioane de euro.

În industria componentelor auto, producătorul sud-african Metair Investments, cu afaceri cumulate de aproape 400 milioane de euro, a cumpărat cu circa 40 milioane de euro compania Rombat Bistriţa, cel mai mare producator autohton acumulatori auto.

Şi sectoarele financiar-bancar şi asigurări au fost martorele unor tranzacţii de dimensiuni semnificative, printre cele mai importante fiind vânzarea de către grupul MKB către fondul de investiţii PineBridge a MKB Romexterra, pentru o valoare estimată la 20-30 milioane de euro, şi preluarea de către gigantul american MetLife a Aviva Asigurări de Viaţa şi Aviva Pensii.

În sectorul energiei şi al resurselor, OMV Petrom a vândut către Crimbo Gas International firma Petrom LPG, tranzacţie evaluată la 20 de milioane de euro. Spre finele anului, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a vândut 0,4% din acţiunile OMV Petrom pentru 19 milioane de euro, printre cumpărători numărându-se fonduri administrate de Franklin Templeton şi SIF Oltenia.

Transferuri de proprietate au fost raportate şi în servicii medicale, telecomunicaţii, materiale de construcţii, energie verde, transport, entertainment şi online.

Faţă de anul trecut, piaţa de fuziuni şi achiziţii înregistrează o creştere de peste 30%, având în vedere că în 2011 au fost încheiate tranzacţii totalizând circa 730 milioane de euro. A doua parte a anului a fost mai plină din acest punct de vedere, după o primă jumătate de an în care au fost încheiate tranzacţii de mici dimensiuni.

În acest an se remarcă absenţa tranzacţiilor cu companii de stat, deşi pe calendarul Guvernului figurau mai multe privatizări.

Ce va urma însă în 2013 depinde foarte mult de evoluţia economică, iar stabilitatea la nivel macro este pusă încă sub semnul întrebării. Consultanţii sunt de părere că sectorul energetic, inclusiv cea regenerabilă, şi cel al resurselor vor atrage investitori strategici, în timp ce domeniile IT, serviciile şi producţia sunt printre preferatele fondurilor de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul prim-ministru ceh Andrej Babis este anchetat în Franța pentru fraudă și spălare de bani
Fostul prim-ministru ceh Andrej Babis este anchetat în Franța pentru fraudă și spălare de bani
Miliardarul Andrej Babis, fost prim-ministru al Cehiei, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani proveniţi din fraude fiscale, transmite AFP. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a confirmat......
Scriitorul britanic Salman Rushdie a fost înjunghiat în timpul unui eveniment desfășurat la New York. El e în viață și a fost transportat la un spital
Scriitorul britanic Salman Rushdie a fost înjunghiat în timpul unui eveniment desfășurat la New York. El e în viață ...
Scriitorul Salman Rushdie a fost atacat vineri în timpul unui eveniment desfăşurat în statul american New York, informează ...
Primăria Iași a primit 43 de milioane de lei prin Programul Anghel Saligny pentru două proiecte mari de infrastructură
Primăria Iași a primit 43 de milioane de lei prin Programul Anghel Saligny pentru două proiecte mari de infrastructură
Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri, că municipiul Iaşi va primi 43 de milioane de lei prin Programul Naţional de ...
Evergent Investments, fosta SIF Moldova, raportează un rezultat net de 65,2 milioane de lei la semestrul I din 2022, mai mult decât estimase pentru tot anul
Evergent Investments, fosta SIF Moldova, raportează un rezultat net de 65,2 milioane de lei la semestrul I din 2022, mai ...
Compania de investiții Evergent Investments raportează pentru semestrul I depășirea rezultatului net estimat pentru tot ...