Rabla 2013: Cele mai multe tichete s-au dat în Vâlcea, Gorj, Sibiu şi Alba

Colectorii din Vâlcea, Gorj, Sibiu şi Alba au primit cele mai multe tichete în cadrul Programului "Rabla", în timp ce cele mai puţine vouchere au fost în Ialomiţa, Călăraşi şi Vaslui, potrivit datelor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Economica.net - D, 23 iun. 2013, 06:40
Rabla 2013: Cele mai multe tichete s-au dat în Vâlcea, Gorj, Sibiu şi Alba

Administraţia Fondului pentru Mediu a finalizat distribuirea celor 17.000 de tichete valorice alocate persoanelor fizice în cadrul Programului „Rabla” 2013.

Potrivit datelor centralizate, în Bucureşti au fost distribuite colectorilor 1.040 de tichete.

Pe primele locuri însă în topul judeţelor unde au fost solicitate şi repartizate cele mai multe tichete se află Vâlcea – 1.485, Gorj – 1.372, Sibiu – 1.299 şi Alba – 1.244.

În schimb, în mai multe judeţe, colectorii figurează doar cu tichetele primite iniţial (în prima etapă au fost distribuite un sfert din cele 17.000 de vouchere). Astfel, în Ialomiţa au fost repartizate doar 35 de tichete, în Călăraşi – 36, în Vaslui – 48, în Mehedinţi – 62, în Harghita – 72, în Olt (unde a fost validat un singur colector cu un singur punct de lucru, la Slatina) – 74, în Neamţ – 91, în Iaşi – 108, în Braşov – 130, iar în Prahova – 180.

Anul acesta, în cadrul Programului „Rabla”, în prima etapă, au fost distribuite 25 la sută din numărul total de tichete destinate persoanelor fizice, în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor.

Consumarea tichetelor primite iniţial a fost condiţia obligatorie pentru depunerea unei cereri de suplimentare de către colectori, aceştia putând primi maxim 200 de noi tichete la fiecare cerere.

În perioada 19 – 21 iunie 2013, în funcţie de cererile depuse de colectori şi de deconturile făcute de aceştia, Administraţia Fondului pentru Mediu a distribuit toate tichetele alocate persoanelor fizice şi a publicat pe site-ul instituţiei (www.afm.ro) situaţia distribuirii tichetelor pe fiecare colector. Decizia a fost luată pentru a elimina orice suspiciune cu privire la modul de distribuire a acestora, precizează AFM.

Administraţia Fondului pentru Mediu mai precizează că sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice, inclusiv instituţiile publice care doresc să beneficieze de cele 3.000 de tichete care le sunt alocate prin Programul „Rabla” este deschisă în prezent. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 august 2013.

În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăşi termenul de 20 noiembrie 2013.

Termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător/dealer validat este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie 2013.

Cei interesaţi pot consulta Ghidul de finanţare al Programului „Rabla” pentru mai multe detalii, precum şi lista cu producătorii/ dealerii validaţi, pe site-ul AFM.

În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de până la trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012.

La prima de casare de 6.500 de lei se poate adăuga câte un eco-bonus în valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din următoarele caracteristici ale autovehicului nou achiziţionat: se încadrează în norma de poluare Euro 6, generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid.

Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet şi, în funcţie de caracteristicile maşnii, se poate beneficia de o reducere suplimentară de cel mult 1.000 de lei, rezultată din cumulul a două eco-bonusuri.

Prin Programul „Rabla” derulat anual din 2005 şi până în prezent au fost casate 459.775 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 autoturisme noi.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, pentru a fi stabiliți vinovații. „Un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile altor oameni”
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că i-a cerut ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să completeze raportul preliminar privind situaţia care a dus la problemele alimentării cu apă a......
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO – surse Reuters
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO ...
Statele Unite ale Americii doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităţilor ...
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie ...
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va înceta ajutorul pentru dezvoltare pentru cinci ţări în următorii ani şi va folosi fondurile astfel eliberate ...